Anchetă DNA: bani europeni obținuți cu acte false, în numele unor morți

285
Anchetă DNA: bani europeni obținuți cu acte false, în numele unor morți - fondurieuropenesursafanatik-1610119537.jpg

Articole de la același autor

Un afacerist constănțean care a obținut fonduri europene folosindu-se de documente falsificate, inclusiv în legătură cu persoane decedate, a ajuns în atenția procurorilor Direcției Naționale Anticorupție. Potrivit anchetatorilor, suspectul este acuzat de două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene, ambele în formă continuată.

„Pentru campaniile agricole din anii 2011 și 2012, inculpatul ar fi formulat două cereri de plată solicitând sprijin financiar din fonduri europene pentru suprafața de 249,89 ha (2011) respectiv pentru suprafața de 125,69 ha (2012), situate în comuna Dobromir, la care a anexat declarații false că ar utiliza acele suprafețe, a anexat date nereale în ceea ce privește persoanele cu care ar fi încheiat contracte de arendare și a atașat și contracte de arendare false. În realitate, suprafețele deținute de o parte dintre persoanele respective fuseseră deja înstrăinate, iar o altă parte dintre persoanele menționate de inculpat în susținerea cererilor de plată erau decedate. În urma folosirii acestor înscrisuri și declarații false, nereale, inculpatul ar fi obținut de la APIA Constanța suma de 108.420 lei (2011) și 76.343 lei (2012)”, au arătat procurorii.

De asemenea, inculpatul mai este acuzat că a obținut fonduri ilegale și în campaniile aferente anilor 2010, 2011 și 2012, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, pentru suprafețele de 303,57 ha (2010), 309,98 ha (2011) și 311,48 ha (2012),folosind date nereale sau documente false care atestau că societatea respectivă ar fi avut în folosință acele suprafețe. În urma folosirii de către inculpat a acestor înscrisuri false, societatea comercială a obținut de la APIA Constanța sumele de 114.022,12 lei (2010), 131.575,85 lei (2011) și 187.916,15 lei (2012). În cauză s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor inculpatului până la concurența sumei de 1.074.872 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0131 secunde