"Marșul Cavaleriei"

Americanii de la Mihail Kogălniceanu pornesc în "Marșul Cavaleriei"

Luni, 11 Mai 2015, 19:56
272
Aproximativ 400 de militari americani din Batalionul 2 al Regimentului 2 Cavalerie al Armatei SUA, cu peste 80 de mijloace tehnice, vor participa, în zilele de 13 și 14 mai, la "Marșul Cavaleriei", de la Mihail Kogălniceanu la Cincu (Brașov).

"Marșul Cavaleriei demonstrează legăturile temeinice dintre Statele Unite ale Americii și România, puterea Alianței Nord-Atlantice și importanța interoperabilității militare", au precizat reprezentanții Regimentului 2 Ca-valerie.

În trecerea prin Ploiești, Sinaia și Brașov, soldații americani, alături de partenerii din Forțele Terestre ale Armatei României vor participa la activități publice menite să răspundă îndemnului "onorăm trecutul, asigurând viitorul". Vehiculele militare care participă la "Marșul Cavaleriei" vor fi împărțite în mai multe grupuri pentru a reduce pe cât posibil blocajele în trafic. Ele se vor deplasa de la Mihail Kogălniceanu prin Hârșova, Slobozia, Ploiești, Sinaia și Brașov pentru a ajunge la Cincu. Pe itinerariul de deplasare vor exista temporar unele restricții de trafic. Miercuri, între orele 15.30 și 19.00, Mall-ul Shopping City din Ploiești va găzdui o ceremonie de bun venit. Publicul este invitat să participe și să interacționeze cu militarii care participă la marș. Joi, de la ora 10.00 la 11.30, militarii americani și români vor omagia, la placa comemorativă de la intrarea în orașul Sinaia, memoria piloților americani căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, ei vor depune coroane de flori la monumentul Eroilor din Piațeta Vulturii Libertății. Tot joi, în intervalul orar 15.00 la 18.00, la Brașov, publicul este invitat să asiste la ceremonia de bun venit organizată în Piața Bibliotecii Județene "George Barițiu". Participanții vor putea viziona vehiculele americane și românești și vor avea ocazia să afle detalii despre posibilitățile unei cariere în cadrul Armatei României.

v v v

1.500 de militari din Canada, Marea Britanie, România și SUA, cu aproximativ 200 de mijloace de luptă, vor participa, în perioada 15 mai - 6 iunie, la exercițiul multinațional de instruire prin simulare reală și cu trageri de luptă "Sarmis 15", în garnizoana Brașov și la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forțelor Terestre din Cincu. 

Pagina a fost generata in 0.3004 secunde