Amenzi uriașe date de Poliția Locală Constanța

388
Amenzi uriașe date de Poliția Locală Constanța - amenzi1-1537284280.jpg

Articole de la același autor

În mai puțin de o săptămână, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat peste 1.150 de amenzi contravenționale, cu o valoare totală de 488.261 lei.

Cele mai multe sancțiuni - peste 350 - au fost date pentru opriri și staționări neregulamentare pe arterele intens circulate din municipiul Constanța, dar și pentru cei care călătoreau fraudulos cu autobuzele RATC. Cu acest prilej, polițiștii locali au semnat și 263 de procese verbale pentru fapte antisociale legate de menținerea curățeniei, staționarea vehiculului pe spațiul verde sau cu această destinație ori depozitarea unor obiecte pe domeniul public, în scopul "rezervării" unui loc de parcare.

Nu au fost iertați nici cei care își plimbau câinii agresivi fără botniță sau care făceau grătar pe spațiul public. În plus, au fost aplicate amenzi privind nereguli ale lucrărilor de construcții.

"În aceste cazuri, au fost dispuse și măsuri complementare de: oprire a lucrărilor nelegal executate, obținerea autorizației de construire în termen de 90 de zile, în caz contrar desființarea lucrărilor executate nelegal și aducerea terenului la starea inițială. De altfel, activitățile de verificare și control se vor derula în continuare, iar ca măsură preventivă, recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în competența a directă a instituției Direcției Generale Poliția Locală Constanța", precizează reprezentanții Poliției Locale Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4642 secunde