Fălcuș, zis "IPU":

"Am bătut un infractor mai mare decât mine!"

5954

Articole de la același autor

Tribunalul Constanța a decis respingerea recursului împotriva menținerii în arest a lui Cristian Fălcuș, zis "Ipu", și a celorlalți trei indivizi aflați în spatele gratiilor alături de el. Este vorba de Dănuț Constantin Lazăr, Nicolae Slabu Purcăreață și Mircea Slabu Purcăreață. Cu toții sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de vătămare corporală, loviri sau alte violențe, ultraj contra bunelor moravuri și distrugere. Ei au fost trimiși în judecată, la finele săptămânii trecute, alături de alte două persoane, pentru că, la data de 28 martie, în incinta unui bar din Năvodari, au iscat un scandal în care au fost rănite mai multe persoane.
Anchetatorii spun că, în noaptea de 28 martie a.c., în jurul orei 6, cei patru, alături de Daniel și Cătălin Dragă, au pătruns în incinta restaurantului Sunshine, din orașul Năvodari, înarmați cu un pistol, o sabie și bâte de lemn, producând un mare tărăboi. Ei i-ar fi agresat pe Alexandru Terente și Ionuț Sbarcea, cărora le-au provocat leziuni care ar necesita pentru vindecare aproximativ opt zile, respectiv 90 - 100 de zile, și au distrus mai multe bunuri, a căror valoare se ridică la 15.000 lei.
Ieri, la judecarea recursului, Cristian Fălcuș s-a apărat în fața judecătorilor, declarând următoarele: "La ora 2 noaptea am vrut să recuz procurorul, dar nu am putut pentru că trebuia să vină la Parchet prim-procurorul și acesta nu putea fi trezit din somn, că doar suntem oameni și la ora aia știu că acesta era liber și dormea. A doua zi, când mi s-au citit acuzațiile, nici nu mai vedeam, dormeam pe scaun în fața procurorului, iar avocatul mi-a spus că nici el nu mai vede bine scrisul, îi tremură picioarele de oboseală. A fost mai greu decât pe vechiul regim. Vreau să vă spun că nu am bătut un om oarecare, ci un infractor mai mare decât mine, unul prins în flagrant că vindea droguri copiilor. Nu sunt pericol public".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4301 secunde