ALTERCAȚIE ÎN MIEZ DE NOAPTE! Un taximetrist a ATACAT o mașină de BOLT!

2752
ALTERCAȚIE ÎN MIEZ DE NOAPTE! Un taximetrist a ATACAT o mașină de BOLT! - 14apraltercatieubertaxi-1618398395.jpg

Articole de la același autor



Un bărbat de 29 de ani reclamă faptul că a fost atacat în timp ce s-a prezentat la o comandă luată printr-o aplicație de ride-sharing, de un individ supărat că… transportul alternativ „invadează” străzile din Constanța. Incidentul a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, 13 spre 14 aprilie, în zona Bulevardului 1 Mai din municipiul Constanța. 


„Am primit o solicitare pentru Fundătura 1 Mai, în apropierea Centrului de Scafandri, la ora 00.19. Când am ajuns, era un grup de șase sau șapte indivizi, dintre care doi urmau să se urce în mașină, la comandă. În acel moment, un alt bărbat din grup, care în mod evident sub influența băuturilor alcoolice, a deschis ușa de la șofer, a început să țipe că de ce nu am masca de protecție – menționez că o aveam în mână, abia oprisem mașina, urma să o pun! –, apoi a început să mă înjure, să încerce să mă lovească. Celelalte persoane au încercat să îl oprească, moment în care eu am blocat ușile mașinii. În acest timp, el a ajuns în spatele mașinii și, nu îmi dau seama cum și cu ce, a spart luneta mașinii. 


M-am panicat, el era recalcitrant, se putea ajunge la altele… Mai ales că eram pe o fundătură, eu am fost nevoit să fac niște manevre destul de riscante cu mașina, căci la capătul străzii era o râpă, el se tot băga în fața mașinii, încercam să nu îl lovesc cu autoturismul”, ne-a relatat șoferul care realiza transport ride-sharing, care a preferat să își păstreze anonimatul. 
Ulterior, bărbatul a oprit pe Bulevardul 1 Mai și a apelat la numărul unic de urgență 112, solicitând sprijinul Poliției. „În timpul acesta prin zonă trecea un echipaj de la Rutieră. Au oprit, le-am explicat ce s-a întâmplat și imediat au plecat în căutarea bărbatului. Au acționat prompt, vreau să le mulțumesc pe această cale. L-au găsit și au venit pe bulevard, însoțiți de acesta. Între timp, a sosit și echipajul de la Secția 5”, a continuat șoferul. 


În fața forțelor de ordine, bărbatul recalcitrant a susținut că este taximetrist și că s-a pierdut cu firea, când a văzut că amicii lui au apelat la un transport alternativ. „A afirmat că nu îi suportă deloc pe cei de pe transportul alternativ, că el are rate la bancă și nu mai are activitate din cauza noastră. Amicii lui au susținut că nu și-au dat seama că va reacționa astfel”, a mai arătat partea vătămată. 


În cursul zilei de astăzi, bărbatul s-a prezentat la Secția 5 Poliție pentru a depune o plângere penală pentru distrugere. 
Menționăm că respectiva comandă a fost solicitată prin aplicația Bolt; șoferul arată că realizează curse ride-sharing de aproximativ doi ani și este prima dată când se confruntă cu o astfel de situație. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7507 secunde