ALERTĂ! Jandarm ÎMPUȘCAT ÎN CAP la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă

2162
ALERTĂ! Jandarm ÎMPUȘCAT ÎN CAP la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă - 9martimpuscatincap-1615271697.jpg

Articole de la același autor

Cadrele medicale de la SMURD au fost solicitate, în dimineața zilei de marți, 9 martie, la Centrala Nuclearelectrică din Cernavodă, unde un bărbat a fost găsit împușcat în cap. 
Din primele informații, ar fi vorba despre un jandarm, de aproximativ 43 de ani. Bărbatul este inconștient, i se aplică protocolul de resuscitare. Până în prezent, nu au fost stabilite împrejurările în care a avut loc incidentul. Cazul va fi anchetat de Parchetul Militar. 


UPDATE: Pacientul este în comă. A fost intubat de medicul de pe elicopterul SMURD şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Constanţa.


UPDATE: Din primele informații, incidentul din această dimineață a fost o tentativă de sinucidere. Este vorba despre un jandarm de 43 de ani, încadrat ca subofițer la Unitatea Specială 72 Jandarmi Protecție Instituțională ”Anghel Saligny” Cernavodă. Bărbatul lucrează ca jandarm din 1999, are o vastă experiență și a participat în anii trecuți la misiuni internaționale. 
Colegii îl caracterizează ca fiind „un coleg adevărat, un om de bază”. Ultima testare psihologică a susținut-o în septembrie 2020, când a fost declarat opt psihologic, iar la toate evaluările de până în prezent a primit calificative de „foarte bine”. 
Se pare însă că bărbatul are neînțelegeri pe plan personal, în cadrul familiei, care au dus la divorț. Cu toate acestea, spun reprezentanții unității de jandarmi, psihologul unității a discutat în mod constant că acesta și nimic nu dădea de bănuit că ar putea recurge la un asemenea gest fatal. Inclusiv în această dimineață, au relatat colegii, jandarmul a avut o atitudine obișnuită, fără să fie abătut, distant sau deprimat. Cu toate acestea, în jurul orei 7.50, după ce a intrat în tură, după organizarea activității, s-a retras într-o încăpere și s-a împușcat cu arma din dotare în cap. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6313 secunde