Ai dat în cap sau ai condus beat? Iată când vei avea cazierul curat

34631

Articole de la același autor

Cazierul judiciar rămâne "pătat" toată viața pentru cei care au dat în cap, au furat sau chiar au comis moarte de om? Sau, dacă pot fi "șterse" antecedentele, ce se poate face? Aceste întrebări le au toți cei care, la un moment dat, au încălcat legea, au fost prinși și pedepsiți într-un fel sau altul. Iar în cazier apar inclusiv amenzile penale  și pedepsele la închisoare cu suspendare. 


Mulți patroni cer, la angajare, pe lângă copii după actele de identitate și cele privind studiile și calificarea profesională, și certificatul de cazier judiciar. O simplă formalitate pentru cei care nici măcar nu trec pe "roșu" la semafor, iar de urcat beat la volan sau de împărțit pumni prin baruri nici nu se pune problema. În schimb, pentru cei care au apărut, la un moment dat, în fața instanței de judecată în postura de inculpat, este o problemă, căci orice pedeapsă apare în cazierul judiciar. Fie că este vorba despre o amendă penală, de închi-soare cu suspendare sau de câteva luni petrecute după gratii, toate sunt trecute la antecedente penale. Și cum un cazier judiciar "pătat" poate fi motivul pierderii unui job, este lesne de înțeles motivul pentru care mulți întreabă dacă vor avea de suferit pentru toată viața pentru o clipă de rătăcire. 


Când sunt "șterse" antecedentele automat 
Legislația penală prevede "șter-gerea" din cazierul judiciar a antecedentelor după câțiva ani de la executarea pedepsei, dacă nu au fost comise alte infracțiuni. Cu cât pedeapsa este mai mică, cu atât și numărul anilor care trebuie să treacă. În anumite situații, fostul infractor nici nu trebuie să depună vreo cerere, la judecătorie sau la vreo altă instituție, căci va in-terveni reabilitarea de drept - ofițerii de la serviciul de cazier judiciar șterg antecedentele după trecerea a trei ani. 


"Pentru orice condamnare la pedeapsa amenzii ori a închisorii până la doi ani (n.r.-  în vechiul Cod Penal, erau reabilitați de drept cei cu închisoare cu executare până într-un an de zile) sau cu suspendare sub supraveghere operează reabilitarea de drept, dacă în decurs de trei ani, condamnatul nu a mai comis o nouă infracțiune. Pentru celelalte con-damnări, reabilitarea trebuie solicitată unui judecător. Termenele de reabilitare din noul Cod Penal sunt mai mici decât în Codul Penal 1968", ne-a precizat judecătorul Cristi Danileț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii. 


Amenda trebuie plătită 
Atenție! Potrivit comisarului șef Maricel Ciubotariu, șeful Servi-ciului Cazier Judiciar din cadrul Poliției Constanța, în cazul celor care au primit amenzi penale, termenul de trei ani curge din momentul în care amenda a fost achitată integral sau din care respectivii au fost "iertați" de instanță. 


Când decide doar instanța  
În schimb, în cazul celor care au fost condamnați la peste doi ani de închisoare cu executare, pentru reabilitare (ștergerea antecedentelor din cazierul judiciar) este nece-sară depunerea unei cereri la instanța de judecată, după ani buni de la ispășirea pedepsei. Astfel, pentru cei care au fost condamnați la închisoare între 2 și 5 ani, cererea va fi depusă după 4 ani de la ispășire, pentru cei condamnați la în-chisoare între 5 și 10 ani, cererea va fi depusă după cinci ani de la ispășire, iar pentru cei condamnați la închisoare peste 10 ani, la șapte ani după ispășire. 


Mai mult, în cazul celor care au făcut peste doi ani de închisoare, nu este suficient să fi trecut un număr de ani de la ispășirea pedepsei. Instanța este de acord cu reabilitarea numai dacă fostul infractor a achitat integral cheltuielile de judecată și mai ales despăgubirile morale și materiale, dacă au fost acordate victimei. Or, poate scăpa de această prevedere dacă depune actele prin care convinge instanța că nu are posibilitatea să achite sumele de bani cerute. 


În cazul militarilor, polițiștilor sau doctorilor cărora li s-a interzis, prin sentința judecătorească, în mo-mentul condamnării, să mai practice meseria respectivă, trebuie să știe că, după reabilitare, nu vor primi înapoi gradul militar pierdut sau reinstaurarea pe funcția deținută în sistemul respectiv. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 05 Februarie 2014
Stire din Eveniment : Unde ajung copiii care comit infracțiuni
Pagina a fost generata in 1.1624 secunde