Adio, arme! Pălării și bastoane, la final de carieră, pentru trei militari de la Capu Midia

Miercuri, 30 Septembrie 2020, 21:44
309
Trei militari din cadrul Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu” au trecut în rezervă, ieri. În cadrul ceremoniei organizate, cei trei au primit diplome de merit pentru întreaga activitate.

Momente emoționante, ieri, pe platoul din fața comandamentului Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu” de la Capu Midia. Militarii au organizat o ceremonie prilejuită de ieșirea la pensie a trei militari: locotenent colonel (r) Iulian Romeo Bogdan, maistru militar clasa I (r) Ioan Florin Petru și caporal clasa III-a (r) Constantin Saru. Cei trei au primit din partea comandantului unității, colonelul Viorel Eugen Bitan, diplome de merit pentru întreaga activitate și au fost felicitați pentru profesionalism, devotament și contribuția adusă de-a lungul carierei militare. La final, le-au fost oferite tradiționalele pălării și bastoane, un gest simbolic pe care comanda centrului îl face de fiecare dată când militarii unității trec în rezervă.



De la artilerist antiaerian la specialist în IT


Maistrul militar clasa I Ioan Florin Petru este unul dintre cei trei militari care, ieri, a agățat în cui haina militară. Artilerist antiaerian la bază, maistrul militar a lucrat zece ani ca evaluator în Poligonul de Trageri, apoi a vrut să facă o schimbare în carieră și a urmat cursurile unei facultăți de IT, iar după absolvire a fost încadrat la Comunicații.

A fost pasionat din clasele primare de electronică și nu a ratat niciun cerc de profil din cadrul școlii generale. Și-a perfecționat abilitățile la Liceul Energetic din Brașov, iar în materie de comunicații, a realizat totul de la zero în unitatea de la malul mării. „Am configurat rețeaua de internet, calculatoarele, serverele, de la prima sârmă, până la ceea ce este acum la Capu Midia, practic am contribuit major la dezvoltarea infrastructurii de informatică a Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană”, a spus maistrul militar Florin Petru.

În anul 2015 a obținut locul al treilea la secțiunea Infrastructură din cadrul concursului „Omul anului” organizat de Statul Major al Forțelor Aeriene. Este printre puținii artileriști antiaerieni din Armata României care se mândrește cu Emblema de Onoare a Informaticii și Comunicațiilor.

„Dezbrac haina militară cu sentimentul datoriei împlinite, după o perioadă de 26 de ani de activitate, o perioadă frumoasă cu suișuri și coborâșuri, cu zile senine sau zile înnorate. Doresc să mulțumesc minunatei mele familii care m-a înțeles și susținut permanent, colegilor care m-au suportat, tuturor colaboratorilor care m-au ajutat, cu speranța că ne vom revedea cu drag și vom fi cu toții sănătoși. Pentru ultima oară, am onoarea să vă salut”, a afirmat maistrul militar clasa I Florin Petru, despre care colegii spun că este un om modest, săritor și discret. 



Pagina a fost generata in 0.223 secunde