Accident între o motocicletă și un autobuz, în zona Fantasio

Marţi, 01 Octombrie 2019
158
Un motociclist a fost rănit, în urma unui accident rutier care a avut loc, ieri dimineață, pe bulevardul Ferdinand. 
Potrivit oamenilor legii, bărbatul în vârstă de 43 de ani conducea motocicleta pe bulevard, pe prima bandă, dinspre Gară către bulevardul Tomis, iar în momentul în care a ajuns în apropierea stației de autobuz din apropierea Teatrului de Stat Constanța, a intrat în coliziune cu mijlocul de transport în comun, care rula în aceeași direcție. 


Incidentul a avut pe fondul nepăstrării unei distanțe de siguranță în mers, au arătat polițiștii. În urma impactului, motociclistul a fost rănit, la fața locului ajungând cadrele medicale SMURD, care i-au acordat îngrijiri medicale și l-au transportat la spital. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2775 secunde