A vrut să se sinucidă, după o ceartă cu părinții
Articole de la același autor
Mărturisirile unui erou al României: "Mi-am pus pistolul la tâmplă când am crezut că voi ajunge prizonier!"
22 Noiembrie 2014
Cele mai periculoase cartiere din Constanța
19 Noiembrie 2014
Cererea de extrădare a lui Nicușor Constantinescu, respinsă de SUA
01 Noiembrie 2014
Imagini spectaculoase! Tainele bazei de hidroaviație de la Palazu Mare
15 Noiembrie 2014
Grenadă găsită în curtea Școlii nr. 12 din Constanța
01 Noiembrie 2014
Dramă de sărbători, într-o familie din Mehedinți. O tânără de 28 de ani a încercat să se sinucidă cu aceeași substanță cu care și-a luat viața Mădălina Manole. Femeia a cedat nervos după o ceartă cu părinții, informează România TV. Medicii au reușit cu greu să o salveze.
Totul a pornit de la o ceartă între tânăra de 28 de ani și părinții ei. Potrivit anchetatorilor, femeia nu este la prima tentativă de suicid. Ea își cumpărase din Serbia un insecticid care a fost folosit și de Mădălina Manole.
Din fericire, a înghițit o cantitate mică de substanță. Tânăra a fost transportată de urgență la spitalul din Drobeta Turnu-Severin, unde medicii au reușit să o stabilizeze.

Comentează știrea
EscorteDinRomania.ro
26 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...
Articole pe aceeași temă
Vineri, 28 Noiembrie 2014
Luni, 24 Noiembrie 2014
Marţi, 18 Noiembrie 2014
Marţi, 23 Decembrie 2014
Vineri, 12 Decembrie 2014
Joi, 04 Decembrie 2014
Sâmbătă, 08 Noiembrie 2014
Joi, 09 Octombrie 2014
Miercuri, 17 Septembrie 2014
Luni, 25 August 2014