A murit tânărul împușcat de polițiști, la Constanța!

Joi, 19 Decembrie 2019
6432
Tânărul împușcat de polițiști în cursul dimineții de miercuri, în localitatea Corbu, a decedat azi noapte, la spital. Acesta avea 32 de ani și era din sarul Gura Dobrogei, Cogealac. El se afla pe bancheta din spate a unui autovehicul condus de un bărbat care nu avea permis de conducere și s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor, care au pornit în urmărirea mașinii. Aceștia au tras mai multe focuri de armă, până când șoferul și pasagerul din dreapta au abandonat mașina pe un câmp și au fugit. Pe bancheta din spate a fost găsit inconștient bărbatul de 32 de ani, fiind împușcat în cap.

Între timp, oamenii legii i-au depistat și pe cei doi fugari.

"În cursul serii de ieri, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, polițiștii Serviciului Investigații Criminale au efectuat cercetări pentru lămurirea situației de fapt. În urma activităților desfășurate, polițiștii au stabilit identitatea celor 3 persoane implicate în eveniment. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind proprietarul vehiculului, în vârstă de 32 de ani, din comuna Săcele. De asemenea, pasagerul din dreapta a fost identificat ca fiind un bărbat de 23 de ani, din satul Gura Dobrogei, comuna Cogealac. Nu în ultimul rând, victima a fost identificată ca fiind un bărbat de 32 de ani, din satul Gura Dobrogei, comuna Cogealac. Din nefericire, în jurul orei 4.00, acesta a decedat", explică reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Potrivit acestora, în cauză, se efectuează în continuare cercetări de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.

De asemenea, pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.291 secunde