A crezut că va scăpa de dosar penal dacă reclamă modul în care a fost încătușat

862
Polițiștii din Mereni l-au depistat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe Cosmin Gabriel V., de 31 de ani, din Constanța, condu-când pe strada Libertății, din localitatea Mereni. Discutând cu acesta, oamenii legii au realizat că bărbatul emana alcool. Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest și, de asemenea, nu a vrut să meargă la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoole-miei. 


Bărbatul a fost încătușat și condus la sediul Postului de Poliție Mereni, unde i s-a întocmit dosar penal.

Ulterior, duminică dimineața, bărbatul i-a sesizat pe polițiștii Secției 9 Rurale Topraisar cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa cu mașina pe raza localității Mereni, a fost oprit de către organele de poliție și condus la sediul postului de poliție, unde a fost încătușat și bruscat de către un polițist din cadrul postului.

Ca urmare a acestei sesizări, polițiștii Secției 9 Rurale Topraisar s-au deplasat la fața locului, găsindu-l pe Cosmin Gabriel V. care, între timp, solicitase o ambulanță cu care a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru investigații, acuzând dureri în zona coastelor.

Medicii l-au examinat și au stabilit că acesta nu prezintă leziuni osoase, sau alte semne vizibile de violență, nefiind necesară internarea.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor aspectelor în care s-a produs evenimentul.

"Polițiștii constănțeni le recomandă cetățenilor să nu se urce la volan sub influența băuturilor alcoolice. Refuzul de recoltare a probelor bio-logice reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoa-re de la 2 la 7 ani", afirmă Bog-dan Păduraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2343 secunde