A crescut numărul accidentelor mortale, la Constanța. Care să fie soluția salvatoare

404
1
Numeric, accidentele rutiere grave din anul 2017 au avut o scădere față de anul 2016, dar, din păcate, numărul persoanelor decedate a crescut ușor. Totuși, anul acesta, până în prezent au avut loc 18 accidente rutiere grave, iar 10 persoane au decedat, pe raza județului Constanța. Cu toate că vorbim despre un trend în scădere, polițiștii și șoferii constănțeni cer măsuri pentru ca tragediile pe șosele să devină o raritate. 


Potrivit conducerii Serviciului Rutier Constanța, principalele cauze generatoare de accidente rutiere soldate cu persoane decedate sau răniți grav, în județul Constanța, sunt: viteza, fie că este neadaptată, fie că este neregulamentară, neacordarea priorității celor care au acest drept și indisciplina pietonală. 


Dincolo de aceste cauze, atitudinea pasivă a administratorului de drum, care a ignorat timp de mai mulți ani solicitările pentru montarea de parapeți despărțitori, a condus la creșterea numărului de accidente grave și mortale. La începutul acestui an, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a luat decizia de a monta, într-un final, parapeți despărțitori pe DN3, între localitățile Valu lui Traian și Constanța. 


Totuși, problema este departe de a fi rezolvată, întrucât întoarcerile pe linia dublă continuă se fac în continuare, după terminarea parapetului. Ideal, spun șoferii, este ca parapetul să fie montat până la intrarea în localitatea Valu lui Traian, dar și pe DN 2A. De aceeași părere sunt și polițiștii. 


"Consider foarte util acel parapet care desparte sensurile de circulație și categoric mi-aș dori ca în cel mai scurt timp să avem montat un asemenea parapet între localitățile Constanța și Valu lui Traian. Tot la fel de adevărat este că mi-aș dori un asemenea parapet montat și pe DN 2A, în continuarea parapeților deja montați, până în apropierea localității Mihail Kogălniceanu, întrucât este o zonă în care au avut loc accidente deosebit de grave, datorate pătrunderii pe contrasens", a declarat, pentru "Cuget Liber", Gabriel Gioadă, șeful Serviciului Rutier Constanța. 


Abaterile administratorului de drum sunt sesizate și sancționate atunci când este cazul, mai spune șeful Serviciului Rutier, indiferent că vorbim despre indicatoare degradate sau probleme de sistematizare. 


"De regulă, atunci când se constată de către lucrătorii de poliție rutieră probleme legate de sistematizare, fie că vorbim de lipsa indicatoarelor rutiere, fie de indicatoare degradate, se notifică administratorul drumului public cu privire la luarea de măsuri urgente, sub sancțiunea amenzii, sau chiar sancționarea imediată a acestuia. Categoric, se trimit și se vor trimite solicitări de fiecare dată când se impune", ne-a mai precizat Gabriel Gioadă. 


Comentează știrea

emic boc
4 mai 2018
degeaba

Nu mai scapă romania de betivi si drogați

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9458 secunde