100 de ani de la înființarea Centrului Național de Instruire Întrunită "Getica"

221
100 de ani de la înființarea Centrului Național de Instruire Întrunită

Articole de la același autor

Generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major al Apărării, a participat, marți, 2 iulie, la ceremonia organizată cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la înființarea Centrului Național de Instruire Întrunită "Getica". 


Cu această ocazie, Drapelul de luptă al unității a fost decorat de președintele României cu Ordinul Național "Serviciul credincios" în grad de cavaler, decorația fiind conferită de către șeful Statului Major al Apărării. Tot în cadrul acestei ceremonii, a fost dezvelit un monument aniversar. 


La festivitate, alături de personalul unității, au participat reprezentanți ai Statului Major al Apărării și Statului Major al Forțelor Terestre, autorități publice județene și locale, cadre militare active și în rezervă, informează Biroul de presă al MApN. 
"Transformarea centrului de instruire, așa cum îl vedem noi astăzi, a reprezentat un efort susținut financiar, dar mai ales uman. Avem modelul Centrelor de instruire multinaționale de la Hohenfels și Grafewohr, avem oameni pregătiți, cu experiență multinațională, avem instructori certificați și nu ne rămâne decât să continuăm să dezvoltăm ceea ce avem, să continuăm să creștem în termeni de infrastructură, dar mai ales în termeni de interoperabilitate cu aliații și partenerii, pentru a extinde participarea acestora la activitățile și exercițiile noastre. 


Interoperabilitatea nu este doar despre tehnologie, ci despre oameni și procese, despre militarii noștri și dezvoltarea capabilităților critice de bază ale câmpului de luptă cum ar fi comunicarea și înțelegerea aliaților și partenerilor. 
Participarea la exerciții multinaționale crește nivelul de pregătire, îmbunătățește profesionalismul nostru și îmbunătățește coordonarea globală cu aliații și partenerii în perioadele de criză. Astfel, Armata României are ocazia să-și testeze gradul de interoperabilitate în exerciții complexe, dificile, care folosesc capabilități moderne de luptă. Ultimele exerciții Saber Guardian, Wind Spring, Joint Resolve, Viguros Warrior vin să sprijine din plin aceste afirmații. Un efort de echipă, intens, dar cu rezultate pe măsură", a transmis generalul Nicolae Ciucă celor prezenți la activitate. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9942 secunde