Pamflet

Vai, dacă nu-mi răspunde Fiscul?! Voi fi condamnat să trăiesc o viață întreagă în incertitudine!

Miercuri, 15 Septembrie 2021, 00:00
312
• Articol realizat cu materialul clientului

Dintre toate structurile statului român, cea care surprinde cel mai mult, care dă dinamism și culoare vieții e Fiscul. Cum, nu-i adevărat? Preferați Ministerul Transporturilor? Mă scuzați, dar nu pot fi de acord cu alegerea dumneavoastră! Ministerul Transporturilor nu face nimic spectaculos. Dimpotrivă, totul în activitatea sa este previzibil. Se știe că nici anul acesta și nici anul viitor nu va inaugura vreun kilometru de autostradă; că în fiecare an, la căderea primului fulg de zăpadă, zeci de trenuri sunt suspendate; că societățile feroviare vor continua să producă pierderi, că… Într-un cuvânt, Ministerul Transporturilor este locul în care nu se întâmplă nimic.

În schimb, la Fisc e mișcare, schimbare, viață, distracție! Nu-i timp de plictis și angoase. Azi, e reformă, mâine e revoluție fiscală… Și tot așa, la infinit. De la o zi la alta, evoluția instituției e tot mai accelerată, mai plină de meandre și mai imprevizibilă.

O scrisoare ciudată

Uite, în plină campanie de digitalizare și debirocratizare, Fiscul mi-a trimis o scrisoare prin care îmi cere să îi confirm că, într-adevăr, am optat ca o cotă de 3,5% din impozitele pe veniturile pe care le-am obținut în anul 2020 să fie virată în contul Sindicatului Liber din Șantierul Naval Constanța, companie la care am lucrat timp de 17 ani, în tinerețe.

Deși recunoaște că este în posesia formularului 230, prin care mi-am exprimat această opțiune și care îmi poartă semnătura, Fiscul - mai bănuitor decât Toma necredinciosul - vrea să îi confirm că, într-adevăr, aceasta a fost voința mea.

Cine plătește?

Nu sunt singurul care e obligat să facă această dovadă. Zeci și sute de mii de contribuabili români care au solicitat ca un procent de 3,5% din impozitul anual pe venit să fie virat în conturile unor entități nonprofit ori ale unor unități de cult vor trebui să procedeze la fel. Oare de ce? Te pomenești că Fiscul nu are încredere în semnăturile noastre de pe formularul 230 și bănuiește că ar putea fi false. Sau cine știe, și-o fi imaginat că am semnat ca primarii, fără să luăm aminte la ce semnăm.

Stimați cititori, din cauza firii neîncrezătoare, bănuitoare a Fiscului, contribuabilul român cam are de pierdut. Efortul financiar de a trimite sute de mii de scrisori celor ce și-au exprimat respectiva opțiune este destul de costisitor. Se traduce într-un mare consum de timp din partea a sute de funcționari ai Fiscului plătiți din banii publici, în consum de hârtie și toner pentru tipărirea scrisorilor și în bani cheltuiți cu serviciile poștale. Vă întrebați cine suportă aceste costuri? Păi cine altcineva decât contribuabilul român!



Libertatea de a nu răspunde


Dar să revenim la solicitarea Fiscului. Ce mă sfătuiți să fac? Să răspund? Să nu răspund? Mă gândesc că, dacă răspund, va trebui să bag mâna în buzunar și să mai pierd și câteva ore la coada de la Poștă. Mă scuzați, dar din clipa în care Ion Luca Caragiale a scris „O scrisoare pierdută”, nu mai am încredere decât în scrisorile recomandate, cu confirmare de primire.

Stau și mă întreb: dar dacă după ce primește mesajul meu, Fiscul, bănuitor cum îl știm, îmi trimite o nouă scrisoare și îmi cere să îi confirm și noua semnătură primită? Și dacă pentru mai multă siguranță îmi va cere ca noua semnătură să fie dată în fața unui notar, ce mă fac? Doamne, mă apucă groaza când mă gândesc cât voi avea de umblat și câți bani va trebui să scot din buzunar pentru a îndepărta neîncrederea din inima suspicioasă a Fiscului!

Aș putea, oare, să mă prefac că n-am primit scrisoarea și să nu răspund? În această privință, epistola Fiscului îmi oferă următoarea lămurire: „Dacă aceasta este opțiunea dumneavoastră exprimată prin semnarea formularului 230, atunci nu sunteți obligat să răspundeți la această notificare”.

Păi, cum vine asta? Ce rost a mai avut efortul Fiscului de a scrie sute de mii de scrisori, de a consuma hârtie, energie și bani, de a pune poștașii pe drumuri, dacă plătitorului de taxe și impozite i se lasă imensa libertate de a nu răspunde la scrisoare și de a o arunca la coșul de gunoi?

Condamnat pe viață

Cercetând mai cu atenție scrisoarea ce poartă antetul Fiscului, am observat că nu este nici semnată, nici ștampilată. Și din acea clipă am devenit bănuitor. Mi-am spus: „Dar dacă scrisoarea nu este autentică? Dacă este un fals?” Și atunci, pentru a scăpa de incertitudinea ce mă chinuia ca pe hoții de cai, am pus mâna pe stilou și i-am scris Fiscului, cerându-i, imperativ, să îmi confirme, printr-o scrisoare semnată și ștampilată în fața notarului, că epistola pe care mi-a trimis-o anterior este autentică.

Of, Dumnezeule! din clipa în care am pus scrisoare la poștă, am început să mă frământ și mai tare: „Vai, dacă nu-mi răspunde Fiscul? Voi fi condamnat să trăiesc o viață întreagă în incertitudine!”



Pagina a fost generata in 0.3732 secunde