Vacanța de 1 Mai a "sufocat" litoralul

855
1
Vacanța de 1 Mai a
Vremea bună, perfectă ar spune unii, a fost principalul aliat al oamenilor de afaceri de pe litoral în această minivacanță de 1 Mai. Sta-țiuni ca Mamaia, Vama Veche sau Costinești au fost practic luate cu asalt de români, lucru care i-a făcut extrem de fericiți pe hotelieri, dar și pe administratorii cluburilor și ai teraselor. În doar câteva zile au ajuns în buzunarele acestora milioa-ne bune de euro, început de sezon cum nu se poate mai încurajator.

Mamaia a fost și de aceas-tă dată în centrul atenției, locul unde au ajuns cei mai mulți turiști, s-au distrat cei mai mulți constănțeni și, extrem de important, s-au cheltuit cei mai mulți bani. Potrivit reprezentanților hote-lierilor din Mamaia, deschiderea sezonului s-a făcut cu multe hoteluri fără nici un loc de cazare disponibil. Așadar, se poate vorbi de peste 20.000 de turiști, poate chiar 25.000.

Și super și hipermarket-urile din Constanța au avut parte, multe dintre ele, de vânzări peste așteptări la mici, cârnați și bere, tot datorită vremii foarte bune și a week-endului prelungit. Locurile special amenajate pentru grătar din Constanța au fost neîncăpătoare, dar nici pădurile din apropierea municipiului nu au dus lipsă de petrecăreți.

În Vama Veche s-a mâncat mai puțin dar… s-a băut, cântat și distrat mai mult. Stațiunea nu se poate lăuda cu cluburi de fițe, unde nota de plată ajunge ușor la câteva sute de euro, așa cum se întâmplă în Mamaia, însă cei care au mers acolo, turiști și constănțeni, au avut parte de numeroase surprize: concerte pe plajă și în cluburi, stand up comedy, karaoke. Duminică seară, de exemplu, în Vamă erau, se pare, aproximativ 10.000 de persoane.

Mamaia, destinație de clubbing și distracție

Cu ocazia deschiderii oficiale a sezonului pe litoralul românesc a fost prezent la Constanța, la invitația ANAT, și președintele Organizației Elene de Turism, Konstantinos Zikos. Întâlnirea dintre reprezentanții acestor două structuri a avut ca scop, printre altele, stabilirea unei strategii comune pentru a promova destinațiile turis-tice românești în Grecia. În opinia lui Konstantinos Zikos, Mamaia, stațiune emblemă a litoralului românesc, are toate șansele să fie promovată ca destinație de clubbing și distracție. "Am descoperit o țară foarte frumoasă, cu oameni foarte primitori, care iubesc valorile și spiritul grec. Bucureștiul este un oraș fermecător, care merită să fie promovat ca destinație de city break pentru turiștii greci, iar Mamaia are toate șansele să fie promovată ca destinație de clubbing și distracție pentru segmentul tânăr", a precizat Konstantinos Zikos.

Comentează știrea

masina cu soldati
2 mai 2012
moartea rosie smurd

Eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD si eu fac ce vreau in tara asta ! Eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD si mi-am propus sa ucid acest popor ! Deja v-am demonstrat ca eu MOARTEA ROSIE SMURD sunt mai tare ca presedintele si guvernul acestei tari ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am cumparat tractoare SMURD , motorete SMURD , barci SMURD si urmeaza sa cumpar submarine SMURD ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am facut presiuni enorme la colegiul medicilor pt a obtine asigurari malpraxis pt soldatii care lucreaza pe masinile EPA SMURD dar fara nici un rezultat !Pt mine MOARTEA ROSIE SMURD nu exista reguli si legi in tara asta ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am deturnat banii si masinile care trebuiau sa ajunga la ambulanta ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am sabotat ambulanta privand-o de masini si aparatura medicala ! Va spun si mai repet pt mine MOARTEA ROSIE SMURD nu exista reguli si legi in tara asta ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD va pot spune ca am facut dispecerate in toata tara doar ca sa imi justific activitatea ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD cand merg la un caz merg insotit doar de mass media altfel nu mai merg ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am cheltuit cei doi la suta doar dupa bunul meu plac si nu ma poate verifica nimeni pt ca eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD oblig cadrele medicale din spitale sa faca voluntariat pe masina SMURD iar cine refuza I se deface contractual colectiv de munca ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am facut doar afaceri paguboase pt statul roman ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD coordonez majoritatea dispeceratelor din tara si trimit la locul solicitarii doar masina EPA cu soldati chiar daca exista masina cu medic si asistent la ambulanta ! Doar pt mine MOARTEA ROSIE SMURD nu exista reguli si legi in tara asta ! Eu MOARTE ROSIE SMURD m-am pus singur imparat pe ISU ! Eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD!!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6318 secunde