Un impozit minim pe profitul companiilor ar aduce bani la bugetul UE

95
Un impozit minim pe profitul companiilor ar aduce bani la bugetul UE - unimpozitminim-1622563561.jpg

Articole de la același autor

Uniunea Europeană ar obţine venituri suplimentare de ordinul a 50 de miliarde de euro de pe urma taxării companiilor multinaţionale, dacă se va ajunge la un acord în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) cu privire la un impozit minim de 15% pe profitul companiilor valabil la nivel global, arată un studiu elaborat de EU Tax Observatory, informează Reuters.

Conform acestui studiu realizat pentru instituţiile europene, veniturile suplimentare pentru blocul comunitar s-ar tripla, până la 170 de miliarde de euro, dacă nivelul convenit al viitorului impozit minim ar fi de 25%. Dacă se va ajunge la un acord, acesta va fi parte dintr-un proces mai amplu de revizuire a regulilor privind taxarea companiilor multinaţionale în era comerţului digital transfrontalier. Şi asta, în condiţiile în care acum firme mari, precum Alphabet şi Facebook, plătesc taxe foarte mici prin mutarea sediilor în ţări cu o fiscalitate avantajoasă, cum sunt Irlanda, Luxemburg sau Olanda. Însă nivelul final al impozitului minim pe profitul companiilor se va decide în urma acordului OECD care va cuprinde şi taxarea multinaţionalelor. Acordul OECD va stabili cum vor fi taxate veniturile, în ţara natală sau în ţara în care veniturile sunt generate.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6148 secunde