Uleiul uzat, reciclat la hipermarketurile Auchan

Joi, 22 Octombrie 2020
769
Dacă aţi străns ulei alimentar folosit, îl puteţi recicla la hipermarketurile Auchan. Reprezentanţii hipermarketului au anunţat că în 12 luni au colectat 100.000 de litri de ulei uzat. Programul a fost lansat în octombrie 2019 şi va continua pe termen nelimitat în toate cele 33 de hipermarketuri din ţară. Prin această iniţiativă se doreşte responsabilizarea populaţiei, să aducă uleiul uzat la hipermarket şi să nu-l arunce în canalizare. 


Să conştientizeze  efectele nocive pe care le are uleiul folosit asupra solului şi apelor dar şi care sunt costurile pentru întreţinerea şi curăţarea staţiilor de epurare. Fruntaşi la reciclarea uleiului menajer au fost gălăţenii şi sătmărenii. Pentru a fi reciclat uleiul trebuie strecurat şi strâns într-un recipient de plastic transparent de 0,5 litri (sau multiplu de 0,5l). Acestea se predau la biroul Serviciul Clienţi din interiorul magazinului. În funcţie de cantitatea predată, clienţii vor fi răsplătiţi de către partenerii campaniei cu detergent de vase Fairy sau apă plată Aqua Carpatica. Uleiul reciclat este exportat în UE pentru producerea biocombustibilului.




Pagina a fost generata in 0.2187 secunde