UE investește 873 de milioane euro în infrastructura pentru energie curată

275
UE investește 873 de milioane euro în infrastructura pentru energie curată - ueinvesteste-1516979019.jpg

Articole de la același autor

Statele membre ale UE au căzut de acord asupra propunerii Comisiei Europene de a investi 873 de milioane euro în proiecte-cheie de infrastructuri energetice europene.


Din cele 17 proiecte selectate pentru finanțare, 8 proiecte sunt în sectorul energiei electrice (sprijin din partea UE în valoare de 680 de milioane EUR) și 9 în sectorul gazelor naturale (sprijin din partea UE în valoare de 193 de milioane EUR). Pe de altă parte, din cele 17 proiecte, 4 proiecte se referă la lucrări de construcții (sprijin din partea UE în valoare de 723 de milioane EUR) și 13 la studii (sprijin din partea UE în valoare de 150 de milioane EUR).


Un grant de 27 de milioane EUR va fi alocat pentru a sprijini construirea unei noi linii electrice interne de 400 kV între Cernavodă și Stâlpu (RO), care va contribui la creșterea capacității de interconexiune dintre România și Bulgaria și la integrarea energiei eoliene de pe litoralul Mării Negre.


Un grant de 578 de milioane EUR va fi decisiv pentru construcția interconexiunii Franța-Spania din Golful Biscaya. Noua legătură de energie electrică va integra mai bine Peninsula Iberică pe piața internă a energiei electrice. Acest proiect, cu o secțiune offshore de 280 km, include soluții inovatoare din punct de vedere tehnologic în ceea ce privește proiectarea rutei de-a lungul canionului Capbreton și al secțiunii terestre franceze, care este complet subterană. Această nouă legătură aproape va dubla capacitatea de interconectare între cele două țări — majorând-o de la 2 800 MW la 5 000 MW, și va aduce Spania mai aproape de obiectivul de interconectare de 10 %, de la nivelul actual de 6 %. Un astfel de salt va permite o mai bună încorporare a energiilor regenerabile, contribuind astfel în mod substanțial la tranziția către o energie curată și la politica UE de tranziție către o energie curată.


SuedOstLink, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură energetică ale Germaniei, va primi 70 de milioane EUR pentru activități menite să permită începerea lucrărilor. Proiectul constă în 580 de kilometri de cabluri de înaltă tensiune instalate complet în subteran. Linia de tensiune va crea o legătură critică între energia eoliană generată în nord și centrele de consum din sudul Germaniei. Astfel, se va asigura o mai bună integrare a energiei din surse regenerabile și se vor consolida schimburile transfrontaliere de energie cu statele membre UE vecine.


În sectorul gazelor, Mecanismul pentru interconectarea Europei va sprijini proiecte de infrastructură importante pentru două state membre insulare. În primul rând, introducerea gazelor naturale în Cipru prin proiectul CyprusGas2EU (sprijin din partea UE în valoare de 101 milioane EUR) va pune capăt izolării energetice actuale a Ciprului, oferind diversificare unei regiuni în mare parte dominate de o singură sursă de aprovizionare și va contribui la reducerea poluării atmosferice și a emisiilor, permițând trecerea de la păcură grea la gaz pentru generarea de energie electrică. De asemenea, acesta va îmbunătăți securitatea energetică și competitivitatea prețurilor. În al doilea rând, un grant de 3,7 milioane EUR se va acorda pentru un studiu privind interconexiunea rețelelor de gaze Malta-Italia, care vizează încetarea izolării Maltei față de rețelele europene de gaz. Această interconexiune va stabili o legătură între Malta și piața italiană, îmbunătățind securitatea aprovizionării insulei cu gaze în mod similar unui proiect în cadrul căruia un cablu submarin, finanțat printr-un program UE anterior, a făcut același lucru pentru sectorul energiei electrice.


De asemenea, se vor aloca fonduri unui studiu privind procedura de acordare a autorizațiilor din proiectul STEP (1,7 milioane EUR), care vizează crearea unui nou punct de interconectare a conductelor de gaze dintre Franța și Spania, pentru a spori fluxurile bidirecționale între Peninsula Iberică și Franța și pentru a îmbunătăți interconectarea cu piața internă a gazelor naturale prin dezvoltarea axei de gaze estice.


De asemenea, Comisia va investi în studii de sprijinire a sincronizării statelor baltice cu rețeaua electrică a Europei Centrale. Decizia de astăzi prezintă o importanță majoră pentru Estonia, Letonia, Lituania și Polonia, care cel târziu până la sfârșitul lunii mai 2018 trebuie să ajungă la un acord cu privire la găsirea unei soluții privind cea mai bună metodă de sincronizare a rețelei de electricitate a statelor baltice cu sistemul Europei continentale, în conformitate cu reuniunea ministerială din decembrie 2017.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 13 Decembrie 2017
Stire din Economie : Pulsul economiei
Vineri, 01 Decembrie 2017
Stire din Actual : A fost aprobat bugetul UE pe 2018
Pagina a fost generata in 2.3399 secunde