În anul 2022

Trenurile vor putea circula, în portul Constanța, cu 100 de kilometri pe oră

735

Articole de la același autor

■ Modernizarea infrastructurii feroviare portuare va costa 234 milioane de euro


Dintre toate rețelele de transport din România, cea feroviară arată cel mai jalnic. Din cauza infrastructurii învechite și prost întreținute, se circulă - din motive de siguranță - cu un număr exagerat de mare de restricții. Astfel că trenurile au mari întârzieri, fiind obligate să meargă cu o viteză medie de 15 km pe oră. Starea critică a infrastructurii feroviare se reflectă în scăderea dramatică a numărului de călători și a volumelor de mărfuri transportate pe calea ferată.


Rețeaua feroviară românească este o pacoste și pentru Europa, pentru că împiedică mărfurile sale să ajungă spre portul Constanța și, de acolo, să plece spre Orient. 


Cum vrea statul român să rezolve criza feroviară? Răspunsul este dat de Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare în perioada 2018 - 2022, document ce urmează a fi aprobat printr-un ordin al ministrului Transporturilor. 


Autorii acesteia precizează că "Strategia acoperă o perioadă de cel puțin cinci ani și este reînnoibilă". După consultarea părților interesate, strategia va fi transmisă Comisiei Europene.


Trebuie spus că documentul este extrem de stufos și se întinde pe zeci de pagini. Este o lucrare ce mustește de statistici și grafice, care demonstrează ceea ce se vede cu ochiul liber de vreo douăzeci de ani. 


Un scurt capitol al strategiei este dedicat "necesității și oportunității modernizării conexiunii feroviare cu portul Constanța". Autorii strategiei afirmă: "Zona de influență a portului Constanța poate fi extinsă către Europa Centrală prin asigurarea unei conexiuni feroviare eficiente cu portul, care să atragă fluxuri de mărfuri mai mari. Aproximativ 97% din liniile de cale ferată situate în port aparțin administratorului infrastructurii feroviare, CFR SA, aceasta fiind interesată de modernizarea acestor linii, și implicit de atragerea către calea ferată a unor fluxuri mai mari de mărfuri".


În privința interesului și preocupării manifestate de CFR SA față de infrastructura feroviară portuară nu pot fi de acord cu cei ce au întocmit strategia. Este suficient să faci o vizită în port pentru a constata că liniile de cale ferată poartă stigmatul abandonului. De la poarta nr. 1 până la terminalul de containere de la Agigea, rețeaua feroviară abia de se zărește dintre bălării. Sunt locuri în care terasamentul e invadat de arbuști și stufăriș și nu te-ar mira ca, pe șine, să vezi circulând șerpii, șopârlele și alte lighioane de baltă.


Din fișa tehnică a rețelei feroviare portuare prezentată în strategie cităm următoarele: "linia de cale ferată este ne-electrificată; cea mai mare parte dintre liniile existente au lungimea mai mică de 740 m; sarcina pe osie este mai mică de 22,5 tone; viteza de proiectare a liniilor este între 5 și 30 km pe oră; viteza de circulație actuală a trenurilor se situează între 0 și 30 km pe oră (ceea ce înseamnă că unele linii sunt închise traficului); infrastructura este învechită și nepotrivită actualului context".


Pentru modernizarea rețelei feroviare a portului Constanța, strategia prevede elaborarea unui studiu de fezabilitate până la sfârșitul anului 2019, sub coordonarea CFR SA. Acesta va propune soluțiile prin care să se asigure că rețeaua feroviară respectă cerințele tehnice de interoperabilitate cu rețeaua feroviară a Uniunii Europene, respectiv: încărcarea pe osie de 22,5 tone, posibilitatea de operare a trenurilor de marfă cu lungime de 740 m și o viteză tehnică de 100 km pe oră. 


Costurile pentru elaborarea studiului de fezabilitate se ridică la 3,31 milioane de euro (inclusiv TVA), finanțarea fiind asigurată în proporție de 85% de Comisia Europeană. 


După selectarea soluției optime, se va trece la realizarea lucrărilor de modernizare a infra-structurii feroviare portuare, care se vor întinde pe perioada 2020 - 2022. Costul estimat al lucrărilor de proiectare și execuție este apreciat la 234 milioane de euro, fără TVA.


Deși am de gând să trăiesc până la 200 de ani, sper să apuc și eu ziua când trenurile vor putea circula prin portul Constanța cu 100 de kilometri pe oră. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3304 secunde