X
X
Mai multe ştiri online:

Trei traficanți de droguri, reținuți de procurorii DIICOT din Constanța

Ştire online publicată Vineri, 03 Iulie 2020. Autor: Cuget Liber Online.
Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 31 de ani, au fost reținuți de procurorii DIICOT din Constanța, sub acuzația că au vândut unor consumatori mai multe tipuri de droguri - cocaină, LSD, ecstasy și canabis.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, inculpații M.R.O., D.C.M. și T.O.I. au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind acuzați de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată.

În cauză s-a stabilit faptul că inculpații desfășurau activități de comercializare de droguri de risc și de mare risc - cocaină, LSD, ecstasy și canabis.

Cei trei au fost prinși miercuri în timp ce încercau să comercializeze 40 de comprimate de MDMA și 1 gram de cocaină contra sumei de 1.650 lei.

La aceeași dată, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Constanța, au efectuat două percheziții domiciliare, pe raza municipiului București, în urma cărora au fost ridicate 37 de comprimate de MDMA și amfetamină, aproximativ 698 de grame de canabis, 66 de semințe de canabis, 18 grame de rezină de canabis, 15 grame de MDMA, 2 cântare electronice, 3 grindere, 2 laptopuri, 1 video recorder, 5 telefoane mobile, precum și sumele de 18.800 de lei, 900 de euro, 2.300 de dolari și 50 de lire.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale București.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. 

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.399 secunde