În primele șapte luni din 2019
Traficul de mărfuri pe canalele navigabile a crescut cu 24%
271
Articole de la același autor
Câți navigatori are România?
05 August 2019
Marinari, mai doriți o flotă maritimă comercială sub pavilion românesc? Puneți presiune pe Parlament și Guvern!
10 Iulie 2019
"Fiind marinar și ambasador maritim IMO, îmi doresc o flotă maritimă comercială sub pavilion românesc!"
17 Iulie 2019
Canalele navigabile Dunăre - Marea Neagră și Poarta Albă - Năvodari au încheiat primele șapte luni ale anului 2019 en fanfare, cu o creștere spectaculoasă a traficului de mărfuri. Transportul pe apele interioare se dovedește a fi mai atractiv decât cel rutier și feroviar, întrucât tariful pe tona de marfă transportată este mai mic. Această evoluție dă speranța că traficul pe canalele navigabile va înregistra un record la sfârșitul lui 2019.
"În primele șapte luni ale acestui an, traficul pe canalele navigabile a fost de 19,211 milioane de tone capacitate, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă din 2018. Au fost transportate 9,660 milioane de tone de mărfuri, cu 24% mai mult decât în aceeași perioadă din 2018", a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Lucian Bucuroiu, director exploatare în cadrul Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile.
În structura mărfurilor, minereurile și produsele de carieră ocupă primul loc, cu o pondere de 37%. În ianuarie 2018, ele reprezentau 54,31% din totalul mărfurilor derulate. Pe locul al doilea se situează cerealele, cu o pondere de 35%. Celelalte grupe de mărfuri au următoarele ponderi: produse energetice (cărbuni, petrol și gaze lichefiate) - 14%, produse chimice - 7%, metal și produse din metal - 4%, ciment - 2%, produse alimentare - 1%.
În primele șapte luni ale anului, s-a produs un salt uriaș al traficului de mărfuri derulat în contul altor țări. Dacă, în ianuarie 2018, acesta era de numai 39% din total, în perioada ianuarie - iulie 2019 a sărit la 56%. Această dinamică reflectă rolul tot mai mare pe care Dunărea și canalele Dunăre - Marea Neagră și Poarta Albă - Năvodari îl joacă în transportul naval european.
Din totalul de 9,660 milioane de tone de mărfuri derulate în primele șapte luni ale acestui an, în contul României au fost transportate 44%, pentru Serbia - 32%, Ungaria - 9%, Bulgaria - 9%, Austria 2, Slovacia, Germania, Croația și Republica Moldova - câte 1%.
În intervalul ianuarie - iulie 2019, canalele Dunăre - Marea Neagră și Poarta Albă - Năvodari au fost tranzitate de 13.355 unități navale, din care: 9.158 barje, 1.761 șlepuri, 36 nave fluvio-maritime, 2.374 remorchere împingătoare, 26 pasagere și un yacht.
Armatorii români domină transportul pe apele interioare. Dintre ei, cel mai important este Compania de Navigație Fluvială Română Navrom, care deține o flotă de 390 de nave, din care: 33 de împingătoare, 254 de barje de diferite tipuri, 93 de șlepuri și 10 ceamuri.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 09 Februarie 2019
Sâmbătă, 24 Noiembrie 2018
Marţi, 20 Noiembrie 2018
Sâmbătă, 10 Noiembrie 2018
Sâmbătă, 20 Octombrie 2018
Joi, 11 Octombrie 2018
Vineri, 07 Septembrie 2018
Marţi, 24 Iulie 2018
Vineri, 25 Mai 2018
Luni, 07 Mai 2018