Taxele și impozitele, principala piedică pusă afacerilor

100
Taxele și impozitele, principala piedică pusă afacerilor - taxelesiimpoz-1401797931.jpg

Articole de la același autor

Aproape trei sferturi dintre antreprenorii români chestionați în cadrul unui sondaj efectuat la cererea Băncii Românești spun că taxele și impozitele reprezintă principalul obstacol pe care l-au întâmpinat până în prezent în derularea afacerii. Totodată, jumătate dintre ei au menționat că birocrația prea mare la demararea afacerii și mediul economic dificil, care oferă puține oportunități de dezvoltare, reprezintă piedici în derularea afacerii.

Pe de altă parte, întrebați ce tip de finanțare ar avea nevoie de la o bancă, peste 40% dintre respondenți au declarat că le-ar fi necesar un credit pentru investiții, o treime au menționat o linie de credit, iar peste un sfert au indicat că și-ar dori un credit pentru cofinanțarea proiectelor europene.

Antreprenorii spun că la o finanțare bancară cel mai mult i-ar tenta o dobândă cât mai avantajoasă (70,7%), lipsa comisioanelor (66,2%) sau facilități suplimentare, precum o dobândă mai bună la depozite, produse mai sofisticate, asistență juridică (34,3%).

La acest sondaj au participat 419 respondenți, care administrează sau dețin firme cu cifre de afaceri de până la 500.000 euro/an. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.571 secunde