Târgul de Mobilă vine cu soluții pentru casa voastră

260
Târgul de Mobilă vine cu soluții pentru casa voastră - targuldemobilavinecusolutii-1553114231.jpg
În perioada 28 - 31 martie 2019, la Pavilionul Expozițional din stațiunea Mamaia, CCINA Constanța organizează cea de-a X-a ediție a Târgului de Mobilă. Acesta se adresează atât specialiștilor, cât și publicului larg. Producătorii de mobilă și distribuitorii din România vor fi prezenți la eveniment cu oferte adaptate gustului și posibilităților financiare ale diverselor segmente de cumpărători.


Tematica târgului este extrem de diversă și include o gamă largă de produse, de la mobilierul clasic, până la variantele moderne, pentru casă, birouri și spații comerciale, alături de cele mai inovatoare oferte de decorațiuni interioare.
Una dintre ideile principale ale expoziției este crearea unui sistem de soluții complete: proiectul este orientat spre realizarea ideilor creatoare ale constructorilor și designerilor de mobilă, spre modernizarea procesului de producție, consolidarea relațiilor de afaceri dintre producătorii de mobilă, accesorii și utilaje pentru industria mobilei.


Programul de vizitare este următorul: în perioada 28 - 30 martie, între orele 10 și 19; pe 31 martie, de la 10 la 16.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4566 secunde