Statul român își bate joc de lupii de mare

Marţi, 23 Martie 2021, 00:01
3875
• România a ratificat Convenția internațională privind munca și viața pe mare, dar nu o aplică

După dispariția flotei maritime comerciale și a flotei de pescuit oceanic, România a devenit un rezervor de forță de muncă, de bună calitate, pentru flotele lumii. În anul 2016 – potrivit Agenției Europene de Siguranță Maritimă - țara noastră deținea locul opt în clasamentul furnizorilor de comandanți de nave și ofițeri, între statele Uniunii Europene, cu o pondere de 5,79% în total.


La data de 30 iulie 2019, în evidențele Autorității Navale Române, erau înregistrați, pentru sectorul maritim, 30.885 de navigatori cu documente valabile, din care: 4.719 ofițeri aspiranți (cadeți), 6.994 ofițeri maritimi de nivel operațional, 8.669 ofițeri maritimi de nivel managerial, 807 ofițeri maritimi portuari și 9.666 nebrevetați.



Marinarii – un sprijin pentru statul român


Stimați cititori, prin numeroasele taxe plătite, navigatorii români și viitorii marinari susțin financiar Autoritatea Navală Română, învățământul superior de marină și sistemul de perfecționare profesională. Fără ei, unele dintre instituții ar dispărea de pe fața pământului, iar altele ar sărăci.

Pe umerii acestei rezerve uriașe de forță de muncă destinată shipping-ului internațional se sprijină nu doar o suprastructură de stat, ci și una privată, ce are în componență 116 agenții de crewing (de plasare a forței de muncă), numeroase cabinete medicale și psihologice.

În plus, navigatorii contribuie la produsul intern brut al României, aducând în țară venituri de cel puțin 500 de milioane de euro pe an. O cotă substanțială din acești bani intră în visteria țării sub formă de impozite, taxe fiscale și parafiscale, iar alta ajunge în investiții și consum, susținând economia.

Complicele rechinilor din shipping

Statul român ar trebui să aibă grijă, ca de ochii din cap, de lupii de mare și să le apere drepturile consfințite prin reglementări internaționale, dar nu o face. Din contră, manifestă o rezistență condamnabilă la punerea în practică a Convenției internaționale privind munca și viața pe mare MLC 2006, demonstrând că puțin îi pasă de soarta marinarilor români.

Țara noastră a devenit parte a convenției adoptate în anul 2006, cu mare întârziere. Abia pe 21 august 2015 a fost publicată, în „Monitorul Oficial”, Legea nr. 214 de ratificare a actului normativ internațional. Dar de atunci și până astăzi nu s-a grăbit să o pună în practică. Practic, statul român s-a comportat de parcă ar fi complicele rechinilor din shipping-ul internațional, care au escrocat mii de navigatori români.

O „scăpare” legislativă

Fără norme de aplicare, legea de ratificare a Convenției MLC 2006 este o hârtie fără valoare, nu are nicio putere. Pe 30 august 2017, Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică, pentru prima oară, proiectul hotărârii de guvern privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 214 din 2015. Abia atunci s-a descoperit că respectiva lege era incompletă. Nu prevedea – așa cum impune Constituția - modalitatea de aplicare. Trecuse printr-un mecanism complex de avizare, mai întâi la inițiatorul ei, Ministerul Transporturilor, apoi la Ministerul Justiției, Guvern, comisiile pentru transporturi ale Senatului și Camerei Deputaților, dar nimeni n-a observat omisiunea.

„Scăparea” a fost observată și îndreptată abia după trei ani. Pe 11 februarie 2020 a fost publicată în „Monitorul Oficial”, Ordonanța de urgență nr.18/2020, în care, la articolul 3, se precizează că: „Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor va elabora și va supune spre aprobare Guvernului, prin hotărâre a Guvernului, norme metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 214/2015 pentru ratificarea Convenției privind munca în domeniul maritim (MLC 2006)".



O retragere „cu cântec”


Au mai trecut nouă luni de la modificarea legii și, pe 25 noiembrie 2020, Ministerul Transporturilor a pus, din nou, în dezbatere publică proiectul de HG pentru aprobarea respectivelor norme. Timp de aproape patru luni nu s-a auzit nimic de soarta proiectului.

Întrebând în dreapta și-n stânga am aflat că documentul ar fi fost retras din circuitul de avizare din cauza unor influențe străine de interesul marinarilor și de spiritul Convenției MLC 2006, influențe care ar fi generat discuții în structurile ministerului.

Un lucru este clar: faptul că în decurs de aproape un deceniu, Ministerul Transporturilor nu a reușit, din multiple cauze (indolență, incompetență, interese obscure), să adopte normele de aplicare a prevederilor Convenției MLC 2006, demonstrează că statului român puțin îi pasă de soarta navigatorilor. 




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.306 secunde