Statele UE au aprobat noua Politică Agricolă Comună

133
Statele UE au aprobat noua Politică Agricolă Comună - stateleue2-1625075573.jpg
După trei ani de negocieri privind viitorul agriculturii comune europene, cei 27 de miniştri ai Agriculturii, împreună cu reprezentanţii instituţiilor europene au aprobat noul acord informal privind Politica Agricolă Comună (PAC), pentru perioada 2023-2027. Bugetul de 387 de miliarde de euro va fi împărţit pentru eco-scheme şi sprijinirea fermelor mici. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a spus la finalul Consiliului pentru Agricultură şi Pescuit că: „România nu este pe deplin mulţumită de compromisul asupra pachetului de reformă a PAC. Dar pentru a finaliza programele naţionale strategice, acest acord trebuie încheiat cât mai curând”.

Negociatorii au căzut de acord asupra unor reguli care obligă statele membre să cheltuie 20% din plățile directe către agricultori între 2023-2024 şi 25% pentru următorii trei ani, 2025-2027, pentru eco-scheme care protejează mediul. O parte importantă a bugetului, şi anume 35%, va merge către măsurile de mediu şi climă, iar cel puţin 10% din plăţile directe vor fi folosite pentru a sprijini fermele mici şi mijlocii. Noua Politică Agricolă Comună trebuie aprobată de Parlamentul European, întâi de Comisia pentru agricultură, apoi de plen. Pentru a intra în vigoare la 1 ianuarie 2023, este nevoie şi de aprobarea Consiliului Uniunii Europene.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.1763 secunde