Ministerul Agriculturii, Petre Daea:

"Soiurile românești câștigă teren, sunt tomate mai gustoase și preferate de consumatori"

313

Articole recomandate

Soiurile românești de roșii câștigă tot mai mult teren, deoarece sunt mai gustoase și preferate de consumatori, a declarat, sâmbătă, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, citat de Agerpres. 


"Suntem la început cu promovarea soiurilor românești. Am fost la Buzău, cu câteva săptămâni în urmă, unde, într-o armonie perfectă între cercetare și producători, am putut constata că această preocupare s-a dezvoltat la nivelul țării, din ce în ce mai multe soiuri. Anul trecut s-au validat, s-au omologat 14 soiuri la Buzău și în alte zone ale țării - la Suceava, în partea de sud, la Izbiceni, la Poiana Mare sunt preocupări în această direcție - și soiurile românești din ce în ce mai mult câștigă teren, și pe bună dreptate, pentru că sunt tomate mai gustoase și preferate de consumatori", a declarat Petre Daea. 
Ministrul Agriculturii a arătat că și în Piața Cuza Vodă din Târgu Mureș, în care s-a aflat într-o vizită, au existat producători care i-au spus că nu au reușit să realizeze producția întreagă prevăzută pentru ciclul I în programul de tomate, din cauza vremii reci. El a adăugat că le-a spus acestora că legea le permite să realizeze producția restantă în ciclul al doilea. 


"Legea prevede acest lucru, că dacă nu poți să realizezi în ciclul I cele două tone. Poți să completezi în ciclul II cele două tone, diferența de producție până la două tone, în așa fel încât să poți beneficia de cei 3.000 de euro pentru o mie de metri pătrați, care înseamnă un ajutor deosebit dat de Guvern pentru oamenii aceștia care lucrează foarte mult și se străduiesc să obțină producții foarte bune. Ați observat și dumneavoastră ce tomate deosebite aveau și vedem, ne întâlnim cu roșiile românești. Până acum trei ani căutai mult și nu găseai tomate românești, iată că acum mesele sunt pline de la un loc la altul, fie că sunt din partea de sud a țării, fie că sunt oamenii de aici. Suntem alături de munca lor și, în respect față de această muncă, le asigurăm subvențiile la timp. Și, iată, în această perioadă, noi în România avem în jur de 20.000 de producători de tomate, față de 8.000 cât au fost la începutul programului, în 2017. Este un succes pe care îl conservăm ca atare și îl dezvoltăm în perspectivă, știindu-se că anul viitor va continua acest program", a subliniat Petre Daea. 


El și-a exprimat speranța să fie cât mai mulți producători înscriși în acest program de încurajare a cultivării tomatelor, iar consumatorii să aibă tomate tot timpul anului și să poată beneficia de rezultatele muncii producătorilor români, care obțin produse foarte bune și gustoase.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.35 secunde