Site-ul IMM INVEST a fost relansat. Peste 60 de firme au aplicat pentru finanțări în primele 10 minute

Marţi, 28 Aprilie 2020
110
Site-ul immimvest.ro poate fi accesat de marți dimineață, iar până la ora 9.10 au aplicat pentru finanțări peste 60 de companii.


Înscrierile online se vor desfășura în sesiune continuă, până la sfârșitul anului 2020 și până la epuizarea plafonului alocat de 15 miliarde de lei, au anunțat autoritățile.


În sesiunea anterioară de înscriere, nicio societate nu a fost înregistrată, precizează Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii.


"Procedura va fi reluată de la 0 și îi asigurăm pe antreprenorii care vor accesa aplicația că toți pornesc în Programul IMM INVEST cu șanse egale. Pentru a asigura cele mai bune condițîi pentru IMM-urile solicitante, portalul www.imminvest.ro a fost dezvoltat de către specialiștii Serviciului de Telecomunicații Speciale, care au lucrat neîntrerupt, inclusiv în perioada Sărbătorilor Pascale, pentru a așeza infrastructură informatică a programului IMM INVEST pe cea mai sigură și stabilă platforma tehnologică. De asemenea, aplicațiile au fost evaluate din punct de vedere al securității cibernetice de către echipe din cadrul STS și SRI", arata recent Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii, potrivit Digi24.


Principiul de aprobare a finanțărilor nu este primul venit - primul servit, iar platforma www.imminvest.ro este un registru unic electronic prin care se analizează doar dacă aplicantul este eligibil și are statul de IMM. Confirmarea eligibilitatii nu reprezintă acordul de finanțare. După această prima verificare, documentele sunt transmise către banca selectată de către IMM, unde se va face analiză solvabilitățîi și se va aprobă solicitarea de credit. În etapă următoare, dacă finanțarea este aprobată, documentația se retransmite la FNGCIMM pentru garantarea creditului și pentru aprobarea ajutorului de stat.


În cadrul programului IMM INVEST s-au înscris 22 de bănci finanțatoare care vor acordă credite/linii de credit pentru investiții în valoare de până la 10.000.000 lei, garantate de stat până la maxim 80%, durata finanțării fiind de până la 72 de luni. Rată dobânzii - Robor la 3 luni +2%/an, este subvenționată 100% de la bugetul de stat. Pentru IMM–urile care solicită credite/linii de credit pentru capital de lucru, finanțările pot ajunge până la 5.000.000 lei, garantate până la 80% în cazul întreprinderilor mijlocii și până la 1.000.000 lei, cu garantare de maxim 90%, în cazul întreprinderilor mici și micro. Durata finanțării pentru capital de lucru este de maxim 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 36 de luni, rată dobânzii fiind Robor la 3 luni +2,5 %/an. În cazul ambelor tipuri de credite, dobânda, costurile de acordare, monitorizare și administrare a garanțiilor acordate în numele și contul statului, vor fi suportate de la bugetul de stat, până la dată de 31.12.2020, cu posibilitate de prelungire.


Pagina a fost generata in 0.3369 secunde