Servitoarele și dădacele din statele UE vor avea carte de muncă

Femeile care au grijă de copiii dumneavoastră sau de părinții bolnavi, femeile care vă gătesc, vă deretică, vă fac tot menajul nu au, astăzi, alt drept decât acela de a primi o plată pentru munca prestată. Ele n-au contract și carte de muncă, nu beneficiază de concediu de odihnă, de boală sau pentru creșterea propriilor copii, nu sunt protejate în fața abuzurilor celor pe care-i servesc, n-au asigurări sociale și de sănătate, dar nici nu plătesc impozite și contribuții pentru veniturile încasate.

Neavând statut de angajat cu forme legale, n-au nici drepturi, dar nici obligații față de stat. Acești lucrători și mulți alții ca ei, care muncesc în gospodăriile altora, formal nu există, deși toată lumea știe de existența lor. 

În Uniunea Europeană sunt milioane de astfel de muncitori casnici. Cei mai mulți sunt emigranți. Printre ei sunt zeci sau chiar sute de mii de români care au grijă de copiii, bătrânii, bolnavii și fac menaj străinilor, alte zeci de mii muncind la ei, în țară, în casele românilor mai înstăriți.

Parlamentarii europeni au decis să scoată această categorie de muncitori la lumină, să-i acorde un statut legal, să-i acorde drepturi, dar și obligații față de stat. În rezoluția votată săptămâna trecută se arată că recunoașterea activității lor va duce la descurajarea exploatării, a muncii forțate și a traficului de oameni. Parla-mentul recomandă stabilirea unor modele simple, ușor de gestionat a relațiilor dintre muncitorii casnici și angajatorii lor, care să pună capăt muncii cu caracter instabil și nedeclarată. 

Parlamentarii europeni au subliniat rolul și importanța muncitorilor casnici, arătând că datorită lor angajatorii își pot vedea de propria lor carieră și se pot bucura de o viață socială. Rezoluția intitulată "Demnitate pentru muncitorii casnici" a fost aprobată cu 279 de voturi "pentru", 105 voturi "împotrivă" și 204 abțineri. Structura voturilor demonstrează că o mare parte dintre euro-deputați nu sunt de acord cu schimbarea actualei stări de lucruri. 

Statele Uniunii Europene au, de-acum, obligația să includă categoria muncitorilor casnici în toate legile naționale privind munca, asistența medicală, asistența socială și lupta împotriva discriminării și să le acorde dreptul de a se înscrie în sindicate. 

Parlamentarii europeni cer profesionalizarea muncii casnice, recunoașterea lucrătorilor și a locurilor de muncă, drepturi și protecția lor. Ei au solicitat Comisiei Europene să recunoască statutul acestei categorii profesionale, care să le asigure o remunerație și o protecție socială în perioada cât nu pot munci. 

Intențiile euro-parlamentarilor sunt minunate. În practică, lucrurile sunt mai complicate, mai ales la noi, în România. Pentru a fi scoase din subteranele economiei, activitățile de tip casnic trebuie să beneficieze de o fiscalitate atractivă, stimulativă, diferită de cea a activităților non-casnice. 

În prezent, fiscalitatea aferentă muncii cuprinde următoarele impozite și contribuții: pentru angajator - 15,8% contribuția la asigurările sociale, 5,2% contribuția la asigurările de sănătate, 0,5% contribuția la fondul de șomaj, 0,85% asigurarea pentru accidente de muncă și îmbolnăviri profesionale, 0,25% contribuția la fondul de garantare a salariilor (în total 23,45%); pentru angajat - 10,5% contribuția la asigurările sociale, 5,5% contribuția la asigurările de sănătate, 0,5% contribuția la fondul de șomaj (în total 16,5%, care se scade din venitul brut), 16% impozit pe venit (care se scade din venitul rămas după deducerea contribuțiilor).

Pentru a-i acorda o leafă netă de 800 de lei pe lună unui lucrător casnic, angajatorul ar trebui să plătească în plus, la stat, 608,05 lei impozite și contribuții aferente salariului. 

Este greu de crezut că se va găsi vreo familie dispusă să declare relația de muncă și să-și asume aceste costuri și numeroasele obligații aferente: înre-gistrarea contactului de muncă la fisc, efectuarea plăților lună de lună la bu-getele statului, întocmirea și depunerea declarațiilor periodice, plata penalizărilor și dobânzilor de întârziere, expunerea la controalele din partea statului.

Dacă statul român dorește să se facă ceva pentru această categorie de lucrători, activitățile casnice ar trebui să se bucure de un alt regim fiscal. Spre exemplu, angajatorii ar trebui să nu aibă altă obligație decât aceea de a încheia un contract de muncă, pe care să-l declare, iar angajatul să fie obligat să își achite impozitul și contribuțiile aferente.