Schema de ajutor pentru sprijinirea consumatorilor industriali, aprobată

211
Schema de ajutor pentru sprijinirea consumatorilor industriali, aprobată - schemadeajutor-1577058491.jpg
Guvernul a aprobat un proiect de ordonanță de urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea consumatorilor industriali din 15 domenii prin intermediul certificatelor de emisii de CO2, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu. 


"Ordonanța de urgență cu privire la modificarea Ordonanței 115 a Fondului de mediu (OUG 115/2011 - n.r.) și instituirea unei scheme de ajutor de stat (...) a fost aprobată astăzi. Practic, ea este împărțită în două părți - o parte alocă banii procentual din Fondul de mediu, 29% merg la bugetul de stat, 50% merg către proiecte ale Fondului de mediu, 15%, de data asta, am căzut de acord în Guvern, împreună cu ministrul Mediului și premierul, pentru această schemă de ajutor de stat pentru cele 15 sectoare industriale aprobate de Comisia Europeană. Industria acestor sectoare va fi ajutată cu un procent de 15% din valoarea certificatelor de CO2 care vor fi vândute și banii se vor strânge în Fondul de mediu, iar 6% din acest buget vor merge către proiecte de reducere a emisiilor de CO2, proiecte care vor fi aprobate prin ordin al ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, derulate prin Fondul de mediu", a afirmat Popescu, la Palatul Victoria, într-o conferință de presă, la finalul ședinței de Guvern.


Ministrul a explicat că, prin actul normativ, Guvernul ajută și industria din cele 15 sectoare și se creează premisele unor colaborări viitoare de reducere a emisiilor de CO2.


"Eu cred că este un lucru bun, riscam relocarea industriilor din aceste sectoare, cred că reușim să venim în sprijinul industriilor respective și reușim să menținem locurile de muncă în România, ceea ce este foarte important, și să creștem competitivitatea industriei românești", a mai spus Popescu, citat de Agerpres.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4758 secunde