Sancţiuni contravenţionale date comercianţilor de miei

Duminică, 18 Aprilie 2021, 17:40
250
În perioada premergătoare sărbătorilor pascale, ANSVSA a efectuat la nivel naţional, controale privind modul în care sunt respectate condiţiile sanitar-veterinare. Astfel, au fost controlate 4.056 de obiective din sectorul alimentar, cum ar fi carmangerii, pescării, pizzerii, restaurante, unităţi de catering, cofetării etc. De asemenea, au fost controlate 1.404 mijloace de transport destinate produselor alimentare şi animalelor vii, 57 de abatoare autorizate sanitar-veterinar pentru sacrificarea ovinelor şi 9 spaţii amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor. În intervalul 21.03 – 07.04.2021 au fost sacrificaţi în România un număr de 53.303 de miei şi iezi. În urma controalelor au fost date 269 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.099.135 de lei. S-au emis 5 ordonanţe privind suspendarea temporară a activităţii şi 8 ordonanţe pentru interzicerea activităţii. Dintre neconformităţile constatate şi sancţionate pot fi menţionate: desfăşurarea activităţilor în spaţii neînregistrate sanitar-veterinar; deficienţe referitoare la trasabilitatea produselor alimentare; etichetarea necorespunzătoare; lipsa monitorizării temperaturii în depozit. ANSVSA anunţă că în perioada următoare controalele vor continua şi recomandă consumatorilor să achiziţioneze produse alimentare pentru sărbătorile Pascale, doar din unităţi controlate sanitar-veterinar.

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2265 secunde