România este pe ultimul loc din UE la munca de acasă

168
România este pe ultimul loc din UE la munca de acasă - muncadeacasasursaziarecom-1598289868.jpg

Articole recomandate

Potrivit unui studiu realizat de Centrul pentru Cercetare Economică și Politici (CEPR) despre forța de muncă din Uniunea Europeană și publicat de VoxEU.org, țara noastră este pe ultimul loc la posibilitatea angajaților de a lucra de acasă. Deși avem cea mai mare viteză de internet din lume, doar 27% dintre angajații români ar putea lucra de acasă.

Din 5,57 de milioane de români, activi pe piața muncii, doar 1,5 milioane ar putea lucra remote. La nivel european, media este de 37%, pe primul loc fiind Luxemburg cu 54%, potrivit aceluiași studiu. Comparativ cu 2019 când 1 din 20 de angajați europeni lucrau de acasă, pandemia a schimbat această situație. În primul semestru din 2020, tot mai mulți oameni au optat pentru această variantă pentru a-și păstra locurile de muncă. Dar munca de acasă nu este pentru toată lumea. Lipsa echipamentelor și a cunoștințelor minime de operare pe componente electronice fac dificilă prestația de acasă. Doar 13% dintre job-uri s-ar putea face online, fără să fie afectată calitatea, din cauza lipsei de interacțiune umană.

După România, în coada clasamentului se află: Slovacia, Bulgaria și Ungaria.

Alte concluzii ale studiului la nivel european arată că:

- 74% dintre meseriile bănoase se pot desfășura de acasă, doar 3% dintre job-urile prost plătite au această facilitate;

- 66% dintre absolvenții de studii superioare pot presta telemunca, doar 10% dintre angajații cu nivel redus de educație o pot face;

- 45% dintre femei pot lucra remote, pe când bărbații, doar 30%.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2319 secunde