România a transmis Comisiei Europene liste de proiecte pentru Planul de Redresare şi Rezilienţă

380
România a transmis Comisiei Europene liste de proiecte pentru Planul de Redresare şi Rezilienţă - romanianuatransmis-1612546967.jpg
Secretarul de Stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marius Vasiliu a anunţat în cadrul consultărilor privind actualizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), că România nu a transmis un plan ci doar bucăţi din el. Comisia Europeană a atras atenţia asupra absenţei formulării unor reforme foarte clare şi a subliniat că nu respectă cerinţele Regulamentului. Secretarul de Stat a mai precizat că propunerile sunt formulate în sensul unei liste de proiecte şi nu angajamente de reforme, cum ar trebui. Dezbaterile pentru actualizarea PNRR au continuat cu reprezentanţii Ministerelor Sănătaţii şi Educaţiei despre ce proiecte ar trebui să primească finanţare europeană prin PNRR. Pentru Sănătate au fost propuse să fie finanţate îmbunătăţirea accesului la serviciile de sănătate din mediul rural şi din micile localităţi urbane, prevenţia în cazul bolilor cardiovasculare şi creşterea siguranţei pacientului. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au precizat că la consultările care au avut loc în decembrie nu au fost întrebaţi, iar acum se văd nevoiţi să o ia de la zero. Prin PNRR se urmăreşte dezvoltarea infrastructurii, asigurarea accesului egal la o educaţie de calitate, dar şi dezvoltarea programelor de tip „Şcoală după şcoală”. Prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, România va avea la dispoziţie 30,4 miliarde de euro pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2968 secunde