Ratele la bănci ar putea fi amânate după 1 ianuarie 2021
Articole de la același autor
Creatorii de viitor. Institutul Palas, pepinieră de rase noi
30 Septembrie 2020
Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus, prelungite
30 Septembrie 2020
A început plata ajutorului de stat pentru crescătorii de animale
30 Septembrie 2020
Implicaţiile pandemiei COVID-19 în turism, dezbătute de miniştrii UE
30 Septembrie 2020
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a spus joi, în cadrul „Banking Forum Online”, că se caută soluţii împreună cu sistemul bancar pentru amânarea plăţii ratelor după 1 ianuarie 2021, atât pentru persoanele fizice cât şi pentru persoanele juridice. O variantă ar fi, prelungirea sistemului actual care oferă o perioadă de amânare de până la 9 luni. „Este cel mai generos program din Uniunea Europeană. A fost greu pentru că înseamnă costuri pentru sistemul bancar pe care acesta le-a acceptat în aceste condiţii dificile, dar uite că a funcţionat. Sunt peste 330.000 de clienţi care au beneficiat de această facilitate şi acum, bineînţeles, ne gândim împreună cu sistemul bancar, şi aceasta este discuţia care urmează: ce facem după 1 ianuarie. Este clar că economia încă nu şi-a revenit şi s-ar putea să avem în continuare nevoie de astfel de facilităţi, şi atunci trebuie să găsim, tot împreună, soluţii după perioada de 1 ianuarie, ca nici sistemul bancar să nu sufere, nici clienţii băncilor şi nici economia. Am încercat să împărţim costul acestei crize şi să-l suportăm toţi, nu numai o anumită parte din economie", a declarat Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 08 Octombrie 2020
Joi, 08 Octombrie 2020
Joi, 24 Septembrie 2020
Luni, 05 Octombrie 2020
Sâmbătă, 03 Octombrie 2020
Vineri, 02 Octombrie 2020
Vineri, 02 Octombrie 2020
Joi, 01 Octombrie 2020
Sâmbătă, 26 Septembrie 2020
Joi, 24 Septembrie 2020