Rabla 2014 își ia greu demaraj. Iată ce ai de făcut, pentru a nu pierde timp pe drumuri

494
2
Rabla 2014 își ia greu demaraj. Iată ce ai  de făcut, pentru a nu pierde timp pe drumuri - fondrablaisiiagreudemaraj-1397484453.jpg

Articole de la același autor

Rabla 2014 a început, teoretic, de aproape o săptămână. Pe 7 aprilie, ministrul Mediului și schimbărilor climatice, Attila Korodi, a anunțat lansarea oficială a programului, însă nici la această oră nu se fac efectiv înscrieri. Fiind o procedură nouă nu s-au pus la punct toate detaliile, spun dealerii auto, dar cum au conceput de ceva vreme ofertele le pot oferi celor interesați de o mașină nouă prin acest program absolut toate detaliile. De altfel, constănțenii pot consulta pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediul (AFM) lista tuturor dealerilor auto acceptați în program și a colectorilor de rable.


Procedură complet nouă
Constănțenii care vor să-și cumpere o mașină nouă ajutați și de voucherul de 6.500 lei trebuie să știe că procedura este cu totul schimbată față de anii precedenți. Iată care sunt pașii: Pasul 1 - Proprietarul autovehiculului uzat consultă lista producătorilor validați și îl alege pe cel de la care dorește să achiziționeze noua mașină; Pasul 2 - Se prezintă la dealerul ales, în vederea înscrierii în program (în această etapă este nevoie ca proprietarul mașinii să declare dacă va fi beneficiarul direct al tichetului electronic sau cedează acest drept unei alte persoane); Pasul 3 - Producătorul / dealerul introduce, în aplicația PSIPAN 2014, date privind proprietarul și autovehiculul uzat și îi eliberează proprietarului o notă de înscriere (AFM verifică în termen de 5 zile datele introduse în aplicația PSIPAN și confirmă / infirmă corectitudinea acestora); Pasul 4 - După confirmarea corectitudinii datelor de către AFM, dealer-ul îi transmite proprieta-rului că a primit accep-tul să meargă la un colector autorizat să își caseze autovehiculul uzat, în vederea obținerii certificatului de distrugere, și la Poliție pentru radierea autovehicului; Pasul 5 - După aceste acțiuni, proprietarul se va prezenta din nou la dealerul auto pentru a-și completa dosarul de participare cu certificatul de distrugere și certificatul de radiere (din acest moment, beneficiarul are la dispoziție 25 de zile să finalizeze contractul de achiziție pentru autovehiculul nou și să achite avansul; dacă acest termen nu este respectat, tichetul se pierde, merge înapoi în sistemul național și este redirecționat către alt beneficiar); Pasul 6 - În termen de 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, dealerul emite factură de livrare a autove-hiculului nou.


Colectorii, nerăbdători
Colectorii de rable constănțeni așteaptă și ei cu sufletul la gură demararea efectivă a Programului Rabla 2014. Primii "clienți" vor ajunge însă abia peste câteva săptămâni. Administratorul operatorului economic din Năvodari, autorizat să desfășoare activități de colectare și tratare a vehiculelor scoase din uz, Ion Ticuleanu, spune că va mai trece cel puțin o săptămână, două, până când activitatea va porni. 
Pentru această ediție a programului au fost pregătite 17.000 de tichete electronice destina-
te persoanelor fizice. Se poate înscrie orice persoană care are domiciliul sau reședința în România, nu are obligații de plată la bugetul local și este proprietarul unui autovehicul cu o vechime de minimum 8 ani. De asemenea, în această ediție tichetele nu vor mai fi acordate fizic beneficiarilor, urmând să fie alocate electronic în sistemul informatic al AFM.


Comentează știrea

AFACEREA TA
15 aprilie 2014
GHIDUL PENTRU AFACEREA TA

Iata cum Afacerea ta cu Ciuperci devine profitabila in doar 170 de zile si iti aduce la o micro-ferma de 100 mp amenajata pe 3 nivele, 80-100 kg ciuperci/mp/an, la 7-8 lei/kg obtii un profit de 23.000euro pe an. Pentru mai multe detalii vizitati:www.cultivareaciupercilor.ro

AFACEREA TA
15 aprilie 2014
GHIDUL PENTRU AFACEREA TA

Cum poti castiga 3000 de euro lunar crescand prepelite intr-un spatiu de numai 20mp? Iata cum Afacerea ta cu Prepelite devine profitabila in doar 60 de zile si iti aduce 1100 lei,la fiecare 125 lei investiti in productie. Detalii pe:www.crestereaprepelitelor.ro

Articole pe aceeași temă

Vineri, 11 Aprilie 2014
Stire din Diverse : Cum va arăta  primul SUV Maserati
Vineri, 11 Aprilie 2014
Stire din Diverse : Audi pregătește  modelul Q4
Pagina a fost generata in 0.6105 secunde