Pulsul economiei

Luni, 21 Septembrie 2020
111
„Asociația Română a Băncilor salută implementarea deciziei FTSE Russell privind promovarea pieței de capital din România la statutul de piață emergentă secundară (Secondary Emerging), începând cu data de 21 septembrie 2020, alături de includerea acțiunilor emise de către Banca Transilvania și Societatea Națională Nuclearelectrica în componenta indicilor FTSE Global Equities Index Series (GEIS). Asociația Română a Băncilor își va aduce, în continuare, contribuția la dezvoltarea pieței de capital românești și are ca obiectiv strategic obținerea statutului de piață emergentă full din partea instituțiilor de profil (FTSE Russell si MSCI)", se arată într-un comunicat al asociației.

x x x

Valoarea și numărul tranzacțiilor de plată cu cardurile emise de prestatorii de servicii de plată rezidenți au crescut cu aproape 10%, de la începutul pandemiei COVID 19, în ritm anual, accelerând astfel procesul de digitalizare în sistemul bancar, potrivit analizei datelor statistice preliminare furnizate de bănci pentru BNR.

x x x

Prețul aurului este în coborâre pe piața bancară românească. Pe data de 21 septembrie 2020, Banca Națională a afișat un preț de 255,7976 lei pentru un gram de aur, mai mic cu 0,63% față de ziua precedentă. Pe data de 5 ianuarie 2020, gramul de aur se vindea cu 213,7734 lei.

x x x

Cotațiile barilului de petrol sunt în declin. Pe data de 21 septembrie 2020, la ora 15,10, pe contractele futures, bursa din Londra a afișat o cotație de 42,26 dolari pe baril, cu 0,78 dolari, respectiv 1,81% mai mică decât la începutul zilei de tranzacționare.

x x x

În data de 21 septembrie 2020, la ora 15,10 în top 10 al celor mai tranzacționate companii de pe piața de capital, primul loc era ocupat de Erste Group Bank. Se înregistraseră până în acel moment 1.316 tranzacții, în volum 149.869 acțiuni, în valoare de 13.574.481,48 lei. Prețul pe acțiune era de 89,6000 lei, mai mic cu 10,40% față de momentul deschiderii zilei de tranzacționare. În clasament urmau: Banca Transilvania, Fondul Proprietatea, OMV Petrom, Teraplast, Societatea Energetică Electrica, BRD – Groupe Societe Generale, Nuclearelectrica, SNTGN Transgaz și SNGN Romgaz.

Acțiunile a nouă dintre cele zece companii s-au vândut în pagubă, pierderile de preț variind între 0,39% și 10,40% pe acțiune. 




Articole pe aceeasi tema

Joi, 17 Septembrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Miercuri, 16 Septembrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Joi, 10 Septembrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Miercuri, 09 Septembrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Marţi, 08 Septembrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Luni, 21 Septembrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 0.1753 secunde