Pulsul economiei

170
Pulsul economiei - pulsuleconomiei-1583538533.jpg

Articole de la același autor

Costul orar al forței de muncă a crescut în toate activitățile economice, în trimestrul patru 2019, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Cele mai mari creșteri s-au regăsit în activitățile de învățământ (21,00%), ca efect al aplicării prevederilor legale, respectiv în construcții (19,85%), hoteluri și restaurante (15,49%) și activități profesionale, științifice și tehnice (14,18%). Cele mai mici creșteri ale costului orar al forței de muncă s-au înregistrat în sănătate și asistență socială (6,10%), respectiv industria extractivă (6,16%).
x x x
Șase companii românești au participat la cea de a 45-a ediție a Middle East Energy "MEE 2020", Dubai (Emiratele Arabe Unite).
Firmele românești și-au promovat oferta alături de alte peste 1.200 de companii internaționale din 130 de țări, în fața a peste 40.000 de potențiali clienți, specialiști și factorii decizionali în domeniu. Pavilionul românesc a fost vizitat, la deschidere, de șeicul Hamdan Bin Rashid al Maktoum - viceguvernatorul Dubaiului și ministru al finanțelor din Emiratele Arabe Unite,.
x x x
Cele șase companii producătoare de echipamente electrotehnice care au expus în pavilionul național de la Dubai au fost Electrotel SA, Hetma International SRL, Enevo Group SRL, Romind T&G SRL, Simcontrol Solutions SRL și Spectralink SA.
x x x
Cotațiile barilului de petrol sunt în scădere. Pe data de 6 martie 2020, la ora 15,20 pe contractele futures, bursa din Londra a afișat o cotație de 47,95 dolari pe baril, cu 2,04 dolari, respectiv 4,08% mai mică decât la începutul zilei de tranzacționare. 
x x x
În data de 6 martie 2020, la ora 15,25, în top 10 al celor mai tranzacționate companii de pe piața de capital, primul loc era ocupat de Fondul Proprietatea. Se înregistraseră până în acel moment 96 tranzacții, în volum 8.012.566 acțiuni, în valoare de 10.745.889,28 lei. Prețul pe acțiune era de 1,3450 lei, mai mic cu 0,37% față de momentul deschiderii zilei de tranzacționare. În clasament urmau: Banca Transilvania, SNGN Romgaz, Med Life, OMV Petrom, Sphera Franchise Group, BRD – Groupe Societe Generale, Transelectrica, SNTGN Transgaz și Erste Group Bank.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 05 Martie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Miercuri, 04 Martie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Miercuri, 26 Februarie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Sâmbătă, 22 Februarie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Marţi, 11 Februarie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Sâmbătă, 08 Februarie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Joi, 06 Februarie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Miercuri, 05 Februarie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 0.5049 secunde