Pulsul economiei

216
Pulsul economiei - pulsuleconomiei-1533222923.jpg

Articole de la același autor

Până la 31 iulie 2018, peste 734.000 de contribuabili persoane fizice au depus declarația unică, din care online peste 256.000, respectiv 34,91%. 
★ ★ ★
În luna iunie 2018, prețurile producției industriale per total (piața internă și piața externă) au crescut cu 0,6% față de luna mai 2018, a anunțat Institutul Național de Statistică. Comparativ cu luna iunie 2017, creșterea a fost de 6,1%.
★ ★ ★
România a semnat un acord de împrumut cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în valoare de 50 de milioane de euro, pentru proiectul de îmbunătățire a managementului riscurilor de dezastre. 
★ ★ ★
Cotațiile barilului de petrol sunt în scădere. Pe data de 2 august 2018, la ora 15,30 pe contractele futures, bursa din Londra a afișat o cotație de 72,05 dolari pe baril, cu 0,34 dolari, respectiv 0,47% mai mică decât la începutul zilei de tranzacționare. 
★ ★ ★
Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța și Compania Națională TAROM organizează vineri, 10 august 2018, începând cu ora 12:00, în salonul oficial, întâlnirea de lucru cu agențiile și operatorii de turism. Scopul reuniunii este promovarea destinațiilor operate de TAROM pe aeroportul din Constanța în sezonul 2019.
La dezbatere vor fi prezenți Wolff Werner - Wilhelm, directorul general al TAROM, și directorii de resort din companie. Agenda discuțiilor va fi centrată pe atragerea turiștilor pe litoralul Mării Negre, prin oferte sezoniere atractive de transport și ospitalitate. 
★ ★ ★
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a înregistrat, prin
Programul național de cadastru și carte funciară 2015 - 2023, aproximativ
890.000 de imobile. Dintre acestea, aproximativ 230.000 imobile au fost înregistrate de la începutul acestui an, iar alte 386.298 imobile, în anul 2017. Programul național se derulează în toate județele țării, cărțile funciare fiind eliberate gratuit pentru cetățeni.
★ ★ ★
În prezent, dintre cele 3.181 de unități administrativ teritoriale din România, 54 de comune din 19 județe sunt cadastrate în proporție de sută la sută. De asemenea, au fost finalizate lucrări în 2.406 sectoare cadastrale, cu o suprafață de peste 237.924 de ha. Totodată, sunt în desfășurare lucrări de cadastru general la nivelul întregii localități, în 182 de unități administrativ teritoriale, precum și în 25.481 de sectoare cadastrale, cu o suprafață estimată de peste 3.600.000 de ha.
★ ★ ★
În data de 2 august 2018, la ora 14,00, în top 10 al celor mai tranzacționate companii de pe piața de capital, primul loc era ocupat de Banca Transilvania. Se înregistraseră până în acel moment 553 tranzacții, în volum de 2.688.064 acțiuni, în valoare de 6.154.960,73 lei. Prețul pe acțiune era de 2,2900 lei, mai mic cu 1,55% față de momentul deschiderii zilei de tranzacționare. În clasament urmau: SNGN Romgaz, Fondul Proprietatea, BRD - Groupe Societe Generale, Digi Communications, SNTGN Transgaz, Nuclearelectrica, SIF Transilvania și Transelectrica. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 30 Iulie 2018
Stire din Economie : Pulsul economiei
Sâmbătă, 14 Iulie 2018
Stire din Economie : Pulsul economiei
Marţi, 10 Iulie 2018
Stire din Economie : Pulsul economiei
Luni, 02 Iulie 2018
Stire din Economie : Economia, pe scurt
Sâmbătă, 30 Iunie 2018
Stire din Economie : Economia, pe scurt
Joi, 28 Iunie 2018
Stire din Economie : Economia, pe scurt
Vineri, 22 Iunie 2018
Stire din Economie : Economia, pe scurt
Vineri, 15 Iunie 2018
Stire din Economie : Economia, pe scurt
Joi, 07 Iunie 2018
Stire din Economie : Economia, pe scurt
Pagina a fost generata in 0.3776 secunde