Producătorii de energie au ajuns să dea bani ca să vândă curent

214
Producătorii de energie au ajuns să dea bani ca să vândă curent - energieelectrica8668687595404522-1600881552.jpg

Articole recomandate

Pe piața energiei electrice din România au apărut pentru prima dată în această lună prețurile negative, în care, paradoxal, un producător dă bani ca să își vândă curentul, potrivit Digi.24


E o premieră apărută acum pentru că de la începutul acestei luni au fost schimbate regulile pe piața de echilibrare. Și s-a ajuns până la minus 100 de lei/Mwh.


O analiză economica.net arată că un producător care produce mai mult decât a prevăzut și a vândut nu mai primește bani pentru această energie. Ba dimpotrivă, el plătește ca să o vândă. Și în condițiile în care se înregistrează astfel de excedente, dacă apar producători care renunță să mai livreze pe piața de echilibrare ceea ce aveau rezervat vor primi bani pentru ce nu dat în sistem.


Analiza arată că marii perdanți ai noului sistem pot fi producătorii din eolian, pentru că resursa este totuși inpredictibilă. Dacă bate vântul mai tare și moriștile nu pot fi oprite, atunci vor plăti ca energia să le fie preluată.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 23 Septembrie 2020
Stire din Economie : Prețul aurului a scăzut cu 0,41%
Miercuri, 23 Septembrie 2020
Stire din Economie : Liceele agricole vor primi bani de la MADR
Miercuri, 23 Septembrie 2020
Stire din Economie : Pulsul economiei
Miercuri, 23 Septembrie 2020
Stire din Economie : Performerii pieței de capital românești
Pagina a fost generata in 0.8718 secunde