Primul workshop dedicat transportului containerizat pe Dunăre

216
Primul workshop dedicat transportului containerizat pe Dunăre - primulworkshopdedicattransportul-1607862416.jpg

Articole de la același autor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA în calitate de partener în cadrul proiectului DIONYSUS a organizat, în mediul online, primul workshop dedicat serviciilor de linie pentru transportul containerelor (1st Workshop on Container Liner Services).

Întâlnirea s-a bucurat de prezența virtuală a peste 60 de participanți aparținând diferitelor categorii de actori implicați în promovarea și dezvoltarea transportului pe Dunăre, de la factori de decizie de la nivelul Coridorului TEN-T Rin-Dunăre, Comisia Dunării, UPIR, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, la membrii ai consorțiului proiectului, ai mediului academic, dar și reprezentanți ai companiilor private din țară și străinătate, se arată în comunicatul dat publicității.

Obiectivul principal al proiectului DIONYSUS este integrarea Dunării în mod inteligent și sustenabil în lanțurile de transport multi și intermodale din cadrul coridoarelor de transport definite de Uniunea Europeană pentru zonele Central și Est-Europene, pentru transportul mărfurilor și persoanelor.

Scopul acestui eveniment a fost să identifice și să reunească părțile interesate să relanseze și să dezvolte transportul de containere pe Dunăre. Astfel, un Stakeholders Reference Group (Grup de Referință al Părților Interesate) se va întâlni în cadrul unei serii de ateliere de lucru, prilejuri cu care se va urmări ca, prin expertiza actorilor implicați, să se identifice soluții pentru valorificarea potențialului Dunării, ca mod de transport economic și prietenos cu mediul. Acest demers își propune să pornească de la experiențele trecute și să se concretizeze, ulterior, în evidențierea activităților necesare pentru a iniția și a sprijini dezvoltarea serviciilor de transport de containere.

Mesajul transmis de către factorii de decizie de la nivel european și național este unul de susținere al transportului pe Dunăre, greu încercat în acest an de actuala epidemie, dar mai ales de nivelul scăzut al precipitațiilor care au afectat cotele de adâncime, și în consecință, volumul de mărfuri, și implicit de containere transportate pe Dunăre.



Dezvoltarea infrastructurii porturilor dunărene este necesară


„Trebuie sa creăm un dialog real și nu o competiție” este semnalul dat de Desiree Oen, expert senior în cadrul DG MOVE și consilier al Karlei Peijs, coordonator european al Coridorului TEN-T Rin-Dunăre, care a subliniat eforturile constante depuse de Comisia Europeană în vederea sprijinirii transportului pe Dunăre, prioritar lucrărilor de mentenanță a șenalului navigabil, formalităților vamale și sistemelor de comunicare informatice. Totodată a relevat importanța dezvoltării porturilor dunărene din punct de vedere al infrastructurii, dar și a une flotei adecvate, care pot fi realizate prin utilizarea instrumentelor de finanțare dedicate în următoarea perioadă pentru dezvoltarea acestei căi navigabile, toate aceste măsuri constituind și un suport al transportului de containere. Necesitatea de a investi în întregul sistem de navigație al Dunării este vitală, Oen exprimându-și convingerea că proiectul DIONYSUS va constitui un sprijin real al dezvoltării sustenabile a transportului pe Dunăre prin crearea unui mediu de dialog deschis, dar și prin analizele și studiile care vor rezulta.

Manfred Seitz, directorul general al Comisiei Dunării, a menționat că, deși au fost deja realizate o serie de proiecte și studii având ca scop îmbunătățirea transportului containerelor pe Dunăre, acum este mai necesar decât oricând ca acest demers să fie din nou în atenția tuturor, având în vedere necesitatea integrării economice a regiunii Dunării, continuarea procesului de extindere a lanțurilor logistice globale la nivelul tuturor mijloacelor de transport, creșterea continuă a pieței de containere, conexiunile de transport dedicate containerelor care pot fi realizate prin Portul Constanța în regiunea Mării Negre, până în Asia, interesul crescut al companiilor de logistică de a dezvolta porturile fluviale, politica Green Deal a Comisiei Europene care face necesară includerea Dunării ca modalitate de scădere a presiunii asupra mediului înconjurător.


Monica Patrichi, reprezentantul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, a subliniat eforturile derulate la nivelul ministerului pentru sprijinirea transportului pe Dunăre din ultimii ani prin derularea unor proiecte relevante având ca focus îmbunătățirea transportului pe Dunăre, dar și importanța proiectului DIONYSUS în viitorul acestei căi de navigație de o importanță deosebită pentru economia românească.

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța este partener în cadrul consorțiului proiectului DIONYSUS, fiind implicată în implementarea majorității activităților acestuia. În calitate de administrație a porturilor Constanța, Midia și Mangalia, rolul acesteia este unul foarte important, prin prisma expertizei experților săi contribuind direct la realizarea studiilor și livrabilelor din cadrul proiectului.

Proiectul DIONYSUS este cofinanțat din fonduri europene (FEDR, IPA și ENI) în cadrul Programului Transnațional Dunărea și se desfășoară pe o durată de 30 de luni (iulie 2020 – decembrie 2022). Va fi implementat de un consorțiu transnațional format din 18 organizații cofinanțate și 8 parteneri strategici asociați (autorități portuare, asociații și organizații de profil reprezentând industria transportului pe căile navigabile interioare, institute tehnologice, operatori de nave privați, precum și ministere) din nouă țări situate de-a lungul Dunării.

Proiectul are un buget total de 3.603.511,25 Euro, din care 2.261.133,69 Euro reprezintă contribuția FEDR și 223.730,59 Euro contribuția IPA. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3744 secunde