Premierul Ludovic Orban, implicat fără voia lui într-un scandal din lumea afacerilor

102
Premierul Ludovic Orban, implicat fără voia lui  într-un scandal din lumea afacerilor - premierulludovicorbanimplicatfar-1604067782.jpg

Articole de la același autor

Vineri, 30 octombrie 2020, începând cu ora 10, în sala Grand Ballroom a hotelului Marriot, București, s-a desfășurat Topul Național al Firmelor. Potrivit Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), organizatorul topului: „Evenimentul premiază anual companiile românești care au înregistrat performanțe economice notabile și au adus valoare comunității și economiei românești, bucurându-se, totodată, de recunoașterea la nivel european și internațional din partea Uniunii Europene.”

Prezent la reuniune, premierul Ludovic Orban a declarat: „Participarea mea la «Topul național al firmelor private din România» este dictată de convingerea că mediul de afaceri, IMM-urile, trebuie să fie un partener serios al Guvernului, implicat în susținerea fundamentărilor care să ducă la decizii cu efect în economia românească. Guvernul pe care îl conduc este deschis dialogului permanent, multe dintre decizii au fost luate în discuții, dezbateri, cu reprezentanții mediului de afaceri. O țară în care există un mediu de afaceri prietenos, inițiativă economică și un parteneriat între întreprinzători și decidenții guvernamentali, este o țară care merge bine. Iar o țară în care afacerile merg bine este o țară în care fiecare om poate să trăiască mai bine. Obiectivul nostru fundamental este să fim permanent atenți la ce se întâmplă în mediul de afaceri pentru a genera cât mai multe programe, proiecte, decizii la nivel guvernamental care să vină în sprijinul antreprenorilor.”

Evenimentul a stârnit reacția Camerei de Comerț și Industrie a României. În comunicatul dat publicității se arată că „a luat act cu surprindere asupra organizării de către CNIPMMR, azi, 30 octombrie, a evenimentului sub titulatura de «Topul Național al Firmelor din România». CCIR realizează, începând din anul 1994, Topul Național al Firmelor (TNF), fiind singura instituție abilitată prin lege să stabilească o astfel de ierarhie la nivelul întregii țări.

În acest context, titulatura este marcă înregistrată de către CCIR la OSIM, având valabilitate cel puțin până în anul 2025. CCIR realizează clasamentul Topul Național al Firmelor prin interclasarea clasamentelor județene, validate de camerele de comerț și industrie județene, având la bază o metodologie unică, complexă și unitară implementată la nivel național.

Din nefericire, evenimentul organizat azi de către CNIPMMR prin impostură și cu încălcarea nepermisă a legii privind protecția mărcilor înregistrate, a expus mediatic înalți demnitari ai Statului Român, fără ca aceștia să aibă cunoștință că participă la un eveniment care contravine normelor legale în vigoare prin titulatura fraudulos folosită.

Constatând această situație, CCIR își rezervă dreptul de a acționa conform legii, pentru ca astfel de evenimente care eludează normele și dispozițiile legale din România să nu mai poată fi organizate în viitor și să producă reale prejudicii.”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8029 secunde