Porturile Constanța și Gdansk vor fi legate printr-o cale ferată

247
Porturile Constanța și Gdansk vor fi legate printr-o cale ferată - porturileconstantasigdansk-1602424727.jpg

Articole de la același autor

România a avansat o serie de propuneri de proiecte în cadrul recentei reuniuni a Inițiativei celor Trei Mări. Aceasta este o platformă politică a statelor membre ale Uniunii Europene, care are ca scop stimularea cooperării din regiune, accelerarea proceselor de dezvoltare și modernizare a infrastructurii. Inițiativa celor Trei Mări include 12 state comunitare de la Marea Baltică până la Marea Adriatică și Marea Neagră, respectiv: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

Dintre proiectele prezentate, două vizează România:

⁃ Rail-2-Sea urmărește construirea unei linii de cale ferată cu dublă utilizare civilă-militară între portul Gdansk și portul Constanța. Acest proiect are ca obiectiv principal modernizarea unor coridoare feroviare, atât pentru utilizarea comercială, cât și pentru transportul rapid al forțelor și echipamentelor militare pe teritoriul României, cu o lungime totală de 3.663 km, între portul Gdansk și portul Constanța care va traversa patru state: Republica Polonă, Republica Slovacă, Ungaria și România;

⁃ Via Carpatia, un proiec promovat de partea polonă, care are ca obiectiv principal crearea unui coridor de transport din partea de nord a Europei spre sud, prin Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria și Grecia, ca o nouă conexiune de autostradă între nordul și sudul Europei, integrând sistemul de transport al statelor participante.

„Salut inițiativa Statelor Unite ale Americii - partenerul nostru strategic, care, prin vocea ambasadorului său la București, și-au exprimat dorința de a sprijini România pentru dezvoltarea economică, energetică și acum și cea a infrastructurii rutiere și feroviare. Eforturile și seriozitatea noastră încep să dea roade. Cele două proiecte importante Rail-2-Sea și Via Carpatia vor primi un sprijin important pentru dezvoltarea infrastructurii care să lege Constanța, de la Marea Neagră, cu Gdansk, de la Marea Baltică. Aceste proiecte de infrastructură vor fi un real beneficiu pentru economiile statelor partenere, dar și pentru economiile din regiune. Ambele proiecte, atât Rail-2-Sea cât și Via Carpatia, implică atragerea de fonduri private. În acest context, anunțul administrației americane nu poate decât să încurajeze fondurile de investiții să susțină aceste proiecte”, a declarat Lucian Bode.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3071 secunde