Portuarii i-au declarat "război" Fondului Proprietatea

257
Portuarii i-au declarat

Articole de la același autor

"Stare de război" în portul Constanța. Astfel este percepută bătălia pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile. Comu-nitatea portuară, reprezentată de Organizația patronală Constanta Port Business Association, împreună cu Federația Națională a Sindicatelor Portuare, s-a declarat partizanul proiectului de lege, aflat, în prezent, în procedură de promulgare. De cealaltă parte se situează Fondul Proprietatea, în calitate de acționar minoritar al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, cu un pachet de acțiuni de 20% din total. 


În comunicatul de presă intitulat "Război în portul Constanța", reprezentanții comunității portuare afirmă următoarele: "Proiectul de lege pro-pune protejarea interesului statului român de a întreține și dezvolta infra-structura de transport naval pe care o are în proprietate, astfel încât să se asigure competitivitatea porturilor românești. Intervenția Fondului Pro-prietatea este făcută în calitate de acționar al CNAPMC. 


Fondul Proprietatea condamnă proiectul de act normativ ca fiind un proiect de lege «alarmant», în condițiile în care toate normele pe care legiu-itorul le propune spre adoptare au drept unic scop protejarea interesului general al statului român, prin asigu-rarea unei mai bune administrări a proprietății publice a Statului.


Statul român are în proprietate infrastructura de transport naval - porturi, canale, căi de navigație inte-rioară, amenajări hidrotehnice. Pentru a fi întreținute, reparate etc., statul român a încheiat contracte de con-cesiune cu societăți denumite administrații de porturi sau căi navi-gabile. Fondul Proprietatea este doar acționar la unele dintre aceste admi-nistrații (societăți). 
Precizăm că scopul principal al proiectului de lege este asigurarea întreținerii și dezvoltării infrastructurii de transport naval, proprietate publică a statului român. Pentru aceasta, 


este nevoie de investiții de anvergură, având în vedere valoarea totală a infrastructurii de transport naval din România, pe de o parte, și faptul că în ultimii 26 de ani aceste investiții au fost întârziate sau amânate în mod constant. Motivul pentru Fondul Proprietatea se opune acestei legi devine simplu: investițiile ar anula profita-bilitatea pe perioada în care sunt fă-cute, astfel că Fondul nu ar mai putea încasa dividende. În 2016, Fondul încasează dividende de 20% din 90 milioane de lei, conform participa-ției la profit. 


Aceste companii la care Fondul Proprietatea este acționar au reprezentat în ultimii ani o sursă importantă de venituri pentru entitate și, în mod direct sau indirect, pentru administratorii acestuia. 


Văzându-și amenințate sursele unor venituri constante, administratorul Fondului Proprietatea reacționează prin lansarea în presă a unor informații incomplete și, care scoase fiind din context, conduc către concluzii eronate. Avem o lege bună, în interesul comun și echidistant al statului român pe care doar Fondul Proprietatea nu o dorește, deoarece se opune normalității comer-ciale și interesului statului. 


Proiectul de lege mai cuprinde și alte reglementări la fel de importante menite să alinieze legislația națională la cadrul legal european privind accesul la piața serviciilor portuare și transparența financiară a porturilor."


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7902 secunde