Ploile căzute în ultima vreme, între mană cerească și ghinion pentru culturile fermierilor

Joi, 17 Iunie 2021, 19:01
448
Prima lună de vară a adus excedent de precipitaţii şi frig în Dobrogea, în loc de căldură şi vreme frumoasă. Dacă anul trecut fermierii începeau să dea semne de îngrijorare că seceta punea stăpânire pe terenuri în luna lui cireşar, acum se pare că rugile le-au fost ascultate şi a plouat in iunie, cât pentru trei luni la un loc. Există însă un dar, că nici prea multă ploaie nu e bună şi că multe culturi au de suferit.

Ploile din ultima perioadă au început să dea fiori reci agricultorilor. Au căzut în cantităţi mari, neuniform, într-un timp foarte scurt, ceea ce a făcut ca apa să bălțească în unele localităţi pe câmp. Pentru culturile de păioase ploile abundente au făcut prăpăd în unele zone ale judeţului. Lipsa unui sistem antigrindină în Dobrogea şi schimbările climatice ridică an de an probleme fermierilor. „Tot ce este în exces strică. Aşa este şi cu ploia căzută în ultima vreme. A plouat mult, cantităţile de apă au căzut rapid, într-un timp foarte scurt şi nu au avut timp să se infiltreze în pământ. Dar este bine că a plouat pentru că deficitul de apă din sol şi-a revenit. Pentru porumb nu este nicio problemă, problemă este pentru grâu şi în mod special pentru soiurile străine şi pentru orz. Orzul este cel mai expus căderii”, a declarat Mircea Chipăilă, fermier din localitatea Poarta Albă. La orz cultura este întârziată cu două săptămâni din cauza vremii. A crescut de peste un metru, iar dacă va continua să plouă şi văntul va sufla în rafale există pericolul să fie pusă la pământ. Pentru un alt cultivator ploaia a fost mană cerească şi estimează că anul acesta va avea o producţie record la floarea-soarelui. „Pentru floarea-soarelui ploaia a fost benefică. În zona noastră nu a plouat vijelios, dar chiar şi aşa ploaia a făcut să se dezvolte şi buruienile, iar acum trebuie să intervenim, altfel producţia va avea de suferit şi nu va mai fi de calitate”, a spus Ion Stelu, fermier din localitatea Tariverde.


În următoarele săptămâni vine vara şi în Dobrogea

2021 este prognozat de Comisia Europeană ca fiind un an agricol bun pentru România. Cine a mizat pe porumb şi sfecla de zahăr va avea producţie bogată la hectar. Se estimează că va fi un randament mediu la hectar de 43 de tone, cea mai mare producţie din 2014 încoace, potrivit Eurostat. Şi pentru porumb specialiştii spun că este un an bun, iar ploile din ultima lună au făcut să se dezvolte sănătos pe câmp. Lanurile de grâu pe câmp arată foarte bine şi la vremea culesului recolta va fi una pe plus, spun fermierii. Şi prognoza meteo, deşi probabilă, se pare că ţine cu agricultorii constănţeni, pentru că în următoarele două săptămâni vremea este în încălzire, iar ploile îşi restrâng aria de acoperire.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3263 secunde