Piața de capital românească tremură la gândul că ar putea atrage miliarde de euro

276
Piața de capital românească tremură la gândul că ar putea atrage miliarde de euro - piatadecapital-1486402712.jpg

Articole de la același autor

Piața de capital românească este ca un licean aflat în fața Bacalaureatului. Tremură la gândul că are, pentru prima oară, șansa reală de a intra în familia piețelor emergente.


Anunțul FTSE Russell de acum câteva luni de a o include în Watchlist, pentru o potențială promovare, îi dă mari emoții. Indicii calculați de acest organism sunt Biblia piețelor de capital ale lumii. Îi citesc și cred în ei, marile bănci de investiții, managerii de active de top, custozii societăților și fondurilor de investiții financiare, într-un cuvânt cei ce mânuiesc fluxurile financiare ale planetei. 


Pentru a ajunge în pragul acestei performanțe, responsabilii și investitorii pieței românești de capital au muncit din greu patru ani, obținânând rezultate notabile. Iată, în 2016, Bursa de Valori București a acordat cele mai mari dividende la nivel internațional. Tendința se menține în 2017. Se estimează că, și în acest an, piața românească de capital va acorda cele mai mari dividende din lume, randamente de peste 7%, iar unele companii vor distribui dividende de două cifre. Recent, Guvernul a anunțat că minim 90% din profitul companiilor de stat pe anul 2017 va fi distribuit sub forma de dividende, fapt ce va face și mai atractive firmele listate.


Trei companii satisfac condițiile de promovare la statutul de piață emergentă. Romgaz, OMV Petrom și Banca Transilvania îndeplinesc criteriile legate de free float și de volumul de tranzacționare. Listarea Hidroelec-trica ar fi binevenită și ar face ca toate criteriile să fie mult mai ușor de îndeplinit, susțin experții.


Fondurile de investiții sunt interesate ca piața de capital să aibă cât mai multe companii atractive listate, pentru a face plasamente. NN Pensii România a investit 500 de milioane de euro în țara noastră, în ultimii nouă ani, și are nevoie să investească cel puțin dublu, în următorii nouă ani. Totul este să existe o ofertă cât mai mare și atractivă. 


Odată cu dobândirea statutului de piață emergentă, miliarde de euro vor fi investite în România, susțin specialiștii, iar acest lucru va avea un impact pozitiv major în economie. Lucian Anghel, președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București, consideră că țara noastră va avea acces la o dimensiune a fondurilor de circa 20 - 25 de ori mai mare decât în prezent. 
Marii investitori de pe piața de capital încurajeajă statul să listeze mai multe companii, pentru că, odată cu creșterea bursei locale, crește și economia țării. Perspectiva înființării de către Guvernul României a viitorului fond suveran de investiții și dezvoltare este apreciată ca un semnal bun pentru piața de capital. 


Nu trebuie omis faptul că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului are în administrare 515 societăți, din care 277 sunt privatizabile (7 având capital majoritar de stat). Listarea lor ar contribui la o privatizare mult mai rapidă și la dezvoltarea respectivelor companii. 


Bursa de Valori București a deschis anul 2017 în creștere. Valoarea tranzacționată în ianuarie, pe piața principală de acțiuni, a fost cea mai mare aferentă vreunei luni ianuarie din ultimii șase ani. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 03 Februarie 2017
Stire din Economie : Reforma pieții de capital din România
Vineri, 03 Februarie 2017
Stire din Economie : Bursa a început în forță anul 2017
Pagina a fost generata in 0.4013 secunde