Perioada de acordare a facilităților fiscale pentru agenții economici va fi prelungită

Miercuri, 24 Martie 2021, 00:01
1746
• Ministerul Finanțelor a pus proiectul de OUG în dezbatere publică



Cât va mai dura pandemia Covid-19? Nimeni nu știe, dar un lucru este cert: economia va plăti, în continuare, un greu tribut. Fără susținerea statului, numeroși agenți economici și chiar sectoare întregi nu vor supraviețui. La rândul său, statul ar fi grav afectat, căci ar pierde surse importante de venit. Pentru a trece cu bine hopul pandemiei, statul și mediul de afaceri trebuie să se sprijine reciproc, să colaboreze.

Eșalonarea la plată a obligațiilor bugetare

Una dintre formele de sprijin acordate agenților economici în aceste vremuri grele este eșalonarea la plată, în formă simplificată, a obligațiilor bugetare, aplicându-se o cotă diminuată a dobânzii la nivelul de 0,01% pe fiecare zi de întârziere.

Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, până în prezent au fost depuse 53.603 cereri de eșalonare la plată în formă simplificată, pentru un volum de obligații fiscale în sumă de 11,821 miliarde de lei, din care datoria principală este de 11,022 miliarde de lei, iar accesoriile se ridică la 799 milioane de lei. Un număr de 45.035 de cereri au fost aprobate, iar alte 1.194 de cereri sunt în curs de soluționare.

Măsura a ajutat agenții aflați în dificultate să supraviețuiască iar, pe de altă parte, statul nu a pierdut o importantă sursă de venituri bugetare.

Întrucât acest tip de facilitate fiscală prezintă un interes crescut din partea contribuabililor, Ministerul Finanțelor a propus, printr-un proiect de ordonanță de urgență, prelungirea termenului de depunere a cererilor de la 31 martie până la 30 septembrie 2021.

Anularea obligațiilor accesorii

O altă facilitate fiscală acordată agenților economici constă în restructurarea creanțelor bugetare, respectiv anularea obligațiilor accesorii. Acordarea ei este condiționată de achitarea obligațiilor bugetare principale restante. Până în prezent au fost depuse 44.894 cereri de anulare a accesoriilor și s-au comunicat 36.603 decizii de anulare. Volumul obligațiilor principale achitate ca urmare a aplicării acestei măsuri se ridică la 47,080 miliarde de lei.

Termenul de depunere a cererilor a fost prelungit de la 15 decembrie 2020 la 31 martie 2021. Proiectul de act normativ propune ca aplicarea acestei facilități fiscale să continue până la 31 ianuarie 2022.

Scutirea de impozitul specific

În cazul contribuabililor care intră în sfera impozitului specific unor activități, proiectul de ordonanță de urgență propune scutirea de acest impozit pentru anul 2021, pentru încă o perioadă de 90 de zile calculată începând cu data de 1 aprilie 2021.



Garanții și granturi pentru IMM-uri



În plus, printr-un proiect de hotărâre de guvern, Ministerul Finanțelor propune aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 146/2020 privind aprobarea Programului IMM FACTOR - Produs de garantare a creditului comercial și a schemei de ajutor de stat asociată acestuia.

Programul constă în acordarea de garanții de stat în favoarea fiecărui beneficiar participant în program. Valoarea plafonului de garantare este de maximum 5 milioane de lei de beneficiar, iar valoarea maximă a unei garanții pentru o facilitate de factoring, acordată beneficiarului pentru un debitor cedat, este de maximum 750.000 de lei.

Data până la care se pot acorda garanții și granturi în cadrul schemei de ajutor de stat este 30 iunie 2021, iar data până la care se efectuează plățile aferente granturilor care acoperă costurile de garantare și de finanțare este 30 aprilie 2022. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3251 secunde