Operatorii economici care nu respectă regulile anti-COVID vor avea activitatea suspendată

394
Operatorii economici care nu respectă regulile anti-COVID vor avea activitatea suspendată - operatoriieconomici-1618419217.jpg

Articole de la același autor

Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri, 14 aprilie, proiectul de lege care prevede sancţiunea complementară a suspendării activităţii pentru operatorii economici care nu respectă măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2. Proiectul de lege, care modifică şi completează Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19, prevede că, în cazul repetării la acelaşi sediu principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă, a contravenţiei, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, agentul constatator dispune şi sancţiunea contravenţională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului în care operatorul economic desfăşoară activitatea fără respectarea condiţiilor stabilite, arată actul normativ. Proiectul de lege mai stabileşte că plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii nu suspendă executarea sancţiunilor contravenţionale complementare aplicate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6004 secunde