Oil Terminal recrutează director general și director financiar

338
Oil Terminal recrutează director general și director financiar - oilterminal-1524760293.jpg

Articole de la același autor

Consiliul de Administrație al companiei Oil Terminal a aprobat, în ședința din data de 25 aprilie 2018, declanșarea procesului de recrutare și selecție a directorului general și a directorului financiar. Măsura a fost dispusă nu pentru că actuala conducere nu ar fi performantă, ci întrucât trebuie respectate preve-derile OUG 109/2011 actualizată, privind guvernanța corporativă. Perioada de depunere a candidaturilor este 27 aprilie - 28 mai 2018.


Candidații pentru postul de director general trebuie să îndeplinească următoarele cerințe obligatorii: să aibă cetățenie română sau cetățenie străină și domiciliul în România; să cunoască limba română (scris și vorbit) la nivel experimentat, precum și cel puțin o limbă de circulație internațională, la nivel independent; să aibă studii superioare de lungă durată în domeniul economic, tehnic sau juridic; să dețină o experiență de minimum 10 ani în funcții de conducere, din care cel puțin 5 ani experiență în managementul de top, în cadrul unor companii cu obiect de activitate similar și/sau dimensiuni comparabile cu Oil Terminal (cu minimum 500 angajați sau minimum 25 milioane euro cifra de afaceri) sau minimum 10 ani în consultanță financiară, comercială sau de management, dintre care minimum 5 ani de experiență în conducerea sau coordonarea unor proiecte cu o valoare sau cu un buget cumulat de minimum 25 milioane de euro; să aibă experiență în elaborarea și implementarea de strategii de dezvoltare, optimizare și modernizare de companii; reputația candidatului să fie ireproșabilă din punct de vedere profesional și personal; să nu aibă antecedente penale și să respecte regimul legal privind incompatibilitățile și conflictul de interese.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 10 Aprilie 2018
Stire din Economie : Meridianele economiei
Pagina a fost generata in 0.2894 secunde