Ofițerii de marină vor fi pregătiți în domeniul securității cibernetice

610

Articole de la același autor

În urmă cu numai un deceniu, nimeni nu își imagina că pirateria și criminalitatea informatică vor deveni una dintre cele mai grave amenințări pentru omenire. Astăzi, tema securității cibernetice preocupă organismele internaționale, guvernele și armatele naționale, dar mai ales industriile puternic dependente de sistemele informatice complexe și universitățile care le asigură specialiștii.

v v v

Universitatea Maritimă din Constanța - unitate de elită a învățământului marinăresc internațional - a organizat, în zilele de 7 și 8 iunie 2018, cea de-a doua ediție a conferinței "Securitatea cibernetică maritimă la Marea Neagră". La eveniment au participat invitați din Ministerul Comunicațiilor, Ministerul Cercetării și Inovării, Autoritatea Navală Română, Forțele Navale Române, CERONAV și alte instituții.

În cuvântul de deschidere, prof. univ. dr. ing. Cornel Panait, rectorul UMC, a declarat: "Conferința privind securitatea cibernetică marchează preocupările deosebit de avansate pe care unii dintre membrii comunității noastre academice le au în raport cu una dintre provocările majore ale lumii contemporane. Interesul nostru privind această problematică este determinat de un motiv simplu: dorința industriei maritime internaționale de a construi și exploata, într-un interval de timp scurt, nave autonome, nave fără echipaj. Organizația Maritimă Internațională are, deja, programe în această direcție și, ca urmare, noi trebuie să ne pregătim pentru viitor. Un accident de securitate cibernetică, într-o flotă fără echipaje, poate provoca dezastre financiare, comerciale și de mediu. Acum câțiva ani am vizitat un terminal de containere din Coreea de Sud, probabil cel mai mare din zona respectivă, care nu avea niciun lucrător în interior. Totul era condus, dintr-un birou central de comandă, de niște absolvente de studii cibernetice, care se jucau cu niște joystick-uri. Toate containerele erau stivuite și descărcate pe camioane, de la distanță. Vă dați seama ce ar însemna un accident cibernetic într-un astfel de terminal? Ar fi un dezastru! Nu știu dacă noi vom putea să gestionăm aceste dezastre, dar vom încerca să identificăm amenințările și să vedem care este nivelul de cunoaștere atins în raport cu acestea. Astfel, vom putea pregăti studenții, absolvenții și pe toți cei interesați de securitatea cibernetică".

Luând cuvântul adresat în deschiderea reuniunii, reprezentanta Ministerului Comunicațiilor, secretarul de stat Manuela Catrina, a precizat că în țara noastră există șase centre de excelență în domeniul securității cibernetice, care aduc la aceeași masă de dialog sectorul civil, militar și universitar, iar un centru de excelență pentru zona maritimă are o importanță deosebită pentru România.

Ea și-a exprimat opinia chiar și în condițiile apariției navelor autonome, navigatorii vor trebui să știe să conducă navele și după metodele clasice, căci în cazul unui atac cibernetic se va vedea diferența dintre om și mașină.

Generalul Marcel Opriș, fostul director al Serviciului de Telecomunicații speciale, a salutat inițiativa organizării conferinței, subliniind ideea că pregătirea viitorilor comandanți de nave pentru a face față atacurilor cibernetice va salva valori uriașe în viitor.

Prezent la reuniune, Ovidiu Cupșa, directorul general al CERONAV, a afirmat că Organizația Maritimă Internațională este extrem de preocupată de securitatea cibernetică, în condițiile în care navele au devenit uriașe computere și seamănă tot mai mult cu navetele spațiale. El a amintit faptul că IMO a adoptat rezoluția nr. 28 privind managementul riscului datelor cibernetice, care trebuie implementată de toate statele membre, printre care și România, până la 1 ianuarie 2021. "Cursurile de pregătire organizate de CERONAV le transmit ofițerilor maritimi conduita privind gestionarea și protejarea datelor cibernetice", a precizat Cupșa.

Răspunzând întrebărilor ziarului "Cuget Liber", colonelul Adrian Brânză, comandantul Centrului de Observație Radio-Electronică Callatis, a declarat următoarele: "În era internetului, în care oamenii, dispozitivele și capabilitățile sunt legați într-o rețea globală, fenomenul militar urmează evoluția firească a tehnologiei cibernetice. În afara beneficiilor informatizării, pe care o întâlnim în zona automatizării proceselor de comandă, control și securitate pe mare, există și amenințări, care sunt din ce în ce mai mari. Există o nevoie tot mai mare de identificare, cunoaștere și analiză a riscurilor cibernetice și, de aceea, o conferință pe această temă este extrem de utilă din punctul nostru de vedere".

La rândul său, moderatorul conferinței, conf. dr. ing. Gabriel Raicu, prorectorul UMC, ne-a declarat: "Problematica securității cibernetice nu este nouă, dar a căpătat dimensiuni importante odată cu trecerea timpului. Domeniul navigației maritime este principala coloană vertebrală pe care se sprijină economia mondială și, în același timp, prezintă un potențial foarte mare de risc cibernetic. În ultimii ani s-au semnalat foarte multe cazuri de atacuri cibernetice, cel împotriva companiei Maersk fiind cel mai mediatizat. Pierderile acesteia s-au situat la aproape 300 de milioane de dolari. Pirateria cibernetică este un fenomen mai grav decât pirateria pe mare, este o altă formă de criminalitate adaptată societății moderne".

Pe parcursul conferinței, participanții au putut vizita laboratorul specializat, în care se află simulatorul de securitate cibernetică - unul dintre cele mai performante simulatoare existente în învățământul maritim internațional. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5132 secunde