Obligațiile fermierilor beneficiari ai APIA, care au fost radiați din registrul comerțului

264

Articole de la același autor

Beneficiarii sprijinului financiar aferent campaniei 2018, constituiți ca persoană fizică autorizată (PFA) și ca întreprindere individuală (I.I.), au obligativitatea ca, pentru autorizarea la plată, să se conformeze prevederilor Legii nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, intrată în vigoare la data de 17.01.2017.

Potrivit acesteia, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale au avut obligația îndeplinirii condiției privind numărul maxim de clase de activități prevăzute de codul CAEN, respectiv maximum cinci clase pentru PFA și maximum zece clase pentru I.I., nerespectarea acestor prevederi constând în radierea din Registrul Comerțului începând cu 18 martie 2019.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură le solicită beneficiarilor care se regăsesc în situația descrisă mai sus ca, în termen de 15 zile de la data radierii din registrul comerțului, să depună la centrele județene sau locale ale APIA o declarație privind radierea PFA prin care s-a solicitat sprijin la APIA și documentele aferente (certificat de radiere), precum și, după caz, forma de organizare actuală (PF, II, IF, PFA), contul actual, documentele aferente noii forme de organizare (eliberate de Oficiul Național al Registrului Comerțului). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 29 Octombrie 2018
Stire din Economie : Informații utile, pentru fermieri
Pagina a fost generata in 0.4588 secunde